Motto: Cine nu are marasmatici, să şi-i procure
Laie I
Zis şi făcut. De mult N. Dabija e înconjurat de marasmatici. Nu ştiu cum a plătit, cum i-a adunat, dar nici nu mă interesează. Sigur, anturajul său poate fi tratat şi din alt punct de vedere, al meu nefiind cel mai sever.
Încep cu dna Nina blajina cea Joasă, care face şi din Urechian Miel de paşte, sacrificiu suprem pe altarul neamului, al omenirii. Şi se vede cu ochiul liber că insul e cogemite berbec, ca să nu zic buhai şi cu multe metehne, deci neadmis ca jertvă.

La o adică i s-ar putea găsi un titlu tot nobil, mai potrivit cazului. De ce nu asin, cu care un împărat să între în Ierusalimul nostru?

Cu altă ocazie dna în exaltare exclama: Credinţa noastră a topit gratiile temniţelor smirnoviste şi eroii noştri sunt la libertate. Asta în totală abstragere de la realitate: cei în cauză au stat minut în minut, tot sorocul, iar Laie şi ai săi au trăit bine mersi în relativ huzur şi bunăstare.

Cazul Ion Ungureanu e mai grav; s-a agravat şi prin onorurile ce i-au fost oferite recent.

O paranteză. Toate ziarele bune par a fi în criză, nu au cu ce umple paginile şi dl Ungureanu e binevenit, asemeni amidonului în industria salamului – o umplutură. Iată ce scrie el recent /dar nu ţin minte unde exact/ : eu am fost unul din cei mai mari regizori sovietici. Era de aşteptat, după discursurile electorale pro Dabija, aşa ceva: De ce să nu se laude “zaodno” şi pe sine? Nu-i sunt eu speţul, dar vă asigur că Moscova a avut mai multe duzini de asemeni regisori. Şi o spun nu pentru ai diminua personalitatea, ci pentru a încerca să-l aduc la realitate, să-l scot din cercul vrăgit în care-l ţine Laie.
Apropos. Să fie clar: nu Conţiu şi alţii l-au purtat pe Grigore Vieru prin judecăţi, ci marele său prieten fals N. Dabija; Vieru a fost o bîtă cu care viteazul Cioban da nu în capul Lupilor, ci a concurenţilor şi criticilor săi. Ar fi datoria de onoare a lui Călin cel cuminte să nu permită postmortem astfel de abuzuri.

Şi o repetare a apelului meu referitor la Ţiganiade: Să nu permitem iurodivăi /blajinei/ Nina profanarea memoriei celui “străin şi fărdelege”, care a fost Mihai Eminescu, pe 15 iunie. Să facă şabaş în altă parte, nu în preajma lui Mihai.

Cazul special Fima Tarlapanglicaru merită un text aparte. Şi alţii la fel.

Pis. Marasmul va continua.
Piis. Dacă e vorba de Urechian şi o parte din ai săi, apoi cea mai bună destinaţie e săpunul, precum am spuso. Dar mai repet: AMN na mîlo!