Pe cât de mare este riscul ca în mediul opoziţiei anti-comuniste de la Chişinău să existe foşti colaboratori «kgb», care ar putea fi determinaţi să voteze pentru un preşedinte al comuniştilor?

Pentru 20 mai a fost preconizată alegerea preşedintelui R. Moldova. Liderii celor trei partide de opoziţie afirmă constant că nu vor participa la votarea viitorului preşedinte, optând, în continuare, pentru alegeri anticipate. În acelaşi timp, comuniştii, la nivelul piramidei lor, susţin că vor avea numărul necesar de voturi pentru a alege un nou succesor lui Voronin. Miza?
Mizele în politică şi, mai ales într-o politică difuză, cum e cea «moldovenească», sunt nebănuite, ca şi căile Domnului. Nu e cazul să facem lista posibilelor tehnici valabile în politică pentru situaţii de acest gen. În primul rând, pentru că sunt prea multe. Ceea ce avem clar, cu siguranţă, e că opoziţia s-a declarat inviolabilă, declarând că nu va ceda presiunilor sau tentativelor de vânzare-cumpărare din partea puterii. Rezoluţia lor, separată, dar univocă a fost «nu vom trăda».
Nu ştim, însă, dacă opoziţia a luat în calcul două «amănunte», deloc ne-importante. Unu: că de racolarea «votului de aur» se ocupă, aşa ca şi de campania electorală a comuniştilor, FSB-ul rusesc şi nu Tcaciuk sau Voronin. Şi doi: că nu este deloc exclus faptul că Moscova ar putea pune în uz vechile dosare «kgb». Să ne amintim că la etapa pregătirilor de parlamentarele-2009, V. Mişin, personajul cu trecut «glorios» în serviciile ruse de tot genul, a propus, iar comunistii au votat «secretizarea pe termen nelimitat» a dosarelor fostilor colaboratori «kgb». Să ne mai amintim că ceva mai aproape de alegeri, Asociaţia «Hyde Park» cerea partidelor politice, printr-un apel public, să-şi asume obligaţia de a vora în viitorul Parlament, în cazul în care vor trece, Legea Lustraţiei, calificând-o drept un filtru de igienizare morală a societăţii moldoveneşi şi, în primul rând, a clase politice. Ideea adoptării unei Legi a Lustraţiei nu e nouă, iniţiative au existat mai multe, inclusiv la nivel de parlament, dar de fiecare dată s-au găsit destule «motive» şi «explicaţii» ori a existat un «deficit de voturi» care a făcut imposibilă adoptarea acestei legi. Aşa şi nu o avem. Să fie Legea Lustraţiei, mai bine-zis, lipsa ei, o capcană de rezervă sau o bombă cu efect întârziat, pe care să n-o poată evita lumea politică de la noi, în cazul în care va «ieşi de sub control»? Ori partidele ne-comuniste de la noi au reuşit să se autoigienizeze în măsura în care Legea Lustraţiei nu mai este un pericol nici pentru ele, nici pentru noi?
P.G.