Am calculat simplu, cu o matematica cu care si un copil de clasa a II-a s-ar descurca, ca exact 46 de zile au trecut de la ultima mea postare. Ma gandeam ca ma las de bloging, chestia asta presupune sa fii in permanenta in priza, in discutie cu cei care au rabdare sa iti citeasca randurile banale, dar am inteles ca un lenes ca mine nu are ce cauta in acest univers al blogurilor, unul foarte frumos.
Zilele astea am fost cuprins de o stare melancolica. Cautam sa ma destainui cuiva, dar mereu nu gaseam persoana sau locul potrivit. La multitudinea de evenimente care s-au perindat in viata mea, o destainuire sau o descarcare frumoasa era necesara de mult timp. Dar am tacut. Si inca pot sa o fac. Dar mi s-a facut dor de colegii de blogosfera, de trairile rare pe care numai aici poti sa le intalnesti, de toate lucrurile frumoase pe care le-am descoperit in blogosfera si mi-am zis: trebuie sa revin.
Cert este ca m-am convins de o chestie. Marile inspiratii vin la mine exact in zilele cu presiuni mari ce se pun asupra mea. De exemplu, in iarna, in plina sesiune, mie imi ardea a blog, cand toata lumea era in febra examenelor… Ma asteptam la aceesi chestie si acum. Si uite ca exact inainte de presesiune o venit “Doamna”… Inspiratia…
Bine am revenit! Bine v-am regasit!
