Iar în faţa camerei mele
Se schimbă macazul.
M-am obişnuit cu acest zgomot feroviar,
Dar uneori, noaptea,
îmi dă tresăriri.
Uneori, noaptea, când
Cu chiu cu vai reuşesc să aţipesc,
Sună ca o bubuitură.
Mi se pare că din fiecare tramvai
Coboară un om şi vine în fugă
Să ne aducă o veste.
Îmi bate la uşă:
Cine e, întreb eu plin de speranţă
Intră!
- Sunt eu, macazul.
Te anunţ că a trecut şi tramvaiul 14."
(Marin Sorescu - Macazul)
Mie mi-era teamă de tramvaie. Pe urmă, am purtat conversaţii înfocate în tramvai. Pe urmă, am admirat piticele tramvaie din Budapesta, care ar fi ruşinate pe lîngă monştrii ieşeni. O să spuneţi acum că din animism nu am ieşit niciodată, dar cred că tramvaiele merită măcar o personificare, din cînd în cînd, înainte să ne uscăm-înnegrim-prăpădim de la atîta fum de eşapament.
Ideea frumoasă vine de la Alexandru.
