Deși rămân în continuare un adept convins al anticipatelor, totuși, fără crearea unui cadru democratic în vederea organizării unor alegeri cu adevărat libere și transparente, care să împiedice orice gen de fraude, riscăm doar ca peste câteva luni să legitimăm triumful comuniștilor, care și de data aceasta se vor bate cu pumnul în piept că sunt reprezentanții autentici ai poporului moldovenesc. Cu toate că UE a luat poziție și a criticat dur reacția și acțiunile guvernanților de la Chișinău în timpul evenimentelor din 7-8 aprilie, , libertățile și democrația în RM, așa fragile și scheletice cum erau, continuă să se degradeze zi cu zi. Acum sunt lovite din plin și puținele publicații libere care mai rămăsese. Iar noi, naivii, visam că lucrurile vor reveni la normal cel putin în privința instituției, publice doar cu numele, Compania “Teleradio Moldova”. Astfel, de câteva zile bune Jurnalul de Chișinău, o publicație care a avut o prestație exemplară și profesionistă în zilele de 7-8 aprilie, în cursul cărora mai mulți jurnaliști ai ziarului în cauză au fost agresați psihic și fizic - emite semnale de alarmă, în care atenționează opinia publică că Puterea politică de la Chișinău a adus publicația în pragul falimentului în urma șantajului și presiunilor la care sunt supuși agenții economici care își plasează aici publicitatea, amenințându-i cu neplăceri serioase.
Și, în asemenea condiții, mai putem vorbi de alegeri libere și corecte? Ele deja ne sunt furate, frauda e pe față, manifestată prin atacuri și tâlhărie la drumul mare.
enervant.wordpress.com