Săptămînalul chişinăuan “Literatura şi Arta” din 5 mai 1990 consacra o pagină unui moment istoric: adoptarea, de către Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti, a tricolorului roş-galben-albastru, identic cu al României (nu se pusese stema pe vremea aceea) ca drapel de stat al RSS Moldoveneşti.

Găsim în ziar mai multe articole despre această temă: “27 aprilie 1990: Momentul tricolor” de Gheorghe Budeanu, “Revenire la adevăr” de Alexandru Donos, “…Şi tricolorul s-a înălţat” de Eugen Gheorghiţă şi poezia “Steagul trei culori” a unei eleve de clasa a 2-a, Domniţa Maria Vieru.

“Clipa care a răsturnat secole” este subtitlul articolului lui Gheorghe Budeanu, din care citez:
“Peste puţin timp, prin vot deschis, se cîştigă Tricolorul. (…) Prezent printre noi, un colaborator la revista Nistru îmi arată prin geam drapelul vechi de pe clădirea Prezidiului Sovietului Suprem: “Măi prăsăzel, pînă-n seară nu-l mai vezi acolo. În stradă sînt băieţi pe care-i mîncă tălpile şi vor să se urce cît mai repede pe acoperiş”. Zic: “Nu cred. Ar trebui probabil un decret special. Accesul într-acolo trebuie că este păzit”. El rîde. (…)
Îmi caut prietenii. Ei se bucură că m-au găsit. “Priveşte, Snegur şi Lucinschi…”. Mă ridic în vîrful picioarelor, văd preşedintele coborînd scările din faţa Parlamentului şi îndreptîndu-se spre popor. Alături – domnul Lucinschi (…)
Democraţie totală în strada în care nu de mult demonstranţii erau bătuţi şi împrăştiaţi de soldaţi, de miliţieni, cu bastoane de cauciuc. (…) Prin megafon, preşedintele mulţumeşte lumii pentru încrederea acordată, mai spune ceva ce nu ajunge la urechile mele. Apoi vorbeşte Petru Lucinschi. Îl urmează Borşevici. Poporul scandează şi aplaudă. Toţi încearcă să prindă cîte ceva din cele vorbite. Dar totodată, privirile tuturora sînt ridicate în sus, spre acoperişul clădirii Parlamentului. Acolo a apărut o boaghe de flăcăi. (…) Careva din flăcăii de sus desface pînza extraordinară a unui enorm drapel rîvnit atîta de noi. Altcineva coboară drapelul vechi – roşu cu dungă verde la mijloc. E drapelul celei mai tragice epoci din istoria noastră. Cînd roşul, galbenul şi albastrul se aprind în lumina miilor de ochi, jos, pe străzile din inima capitalei, răbufnesc aplauze şi urale. Rîvnita clipă istorică şi-a făcut misiunea, risipind castele de nisip politic”.

Aşa erau prezentate faptele în 1990, cînd URSS încă exista. “Cei mai îndrăzneţi fii ai neamului nu s-au dezis niciodată de tricolor”, scria Gheorghe Budeanu în articolul menţionat.

Alexandru Donos, în articolul “Revenire la adevăr” relatează reacţii stîrnite de adoptarea tricolorului. De pildă, cea a lui Ion Beseti din satul Păhărniceni, raionul Orhei, care scrisese redacţiei: “în ziua de 27 aprilie la ora 18 şi 20 de minute cînd a fost votată chestiunea privind tricolorul, îmi sărea inima din piept, o simţeam cum se zbate şi am început a plînge de bucurie”.

Au trecut 19 ani de atunci, s-a destrămat şi Uniunea Sovietică între timp, ca să vedem jalnicul spectacol al delimitărilor faţă de fapta înălţării tricolorului românesc pe clădiri oficiale din Chişinău.

Mai multe amănunte şi gînduri despre această situaţie, inclusiv un facsimil din presa anului 1990, puteţi citi aici.