Cred că aș deveni nițel ridicol dacă aș repeta truismul că lucrurile sunt relative, adică capătă sens doar atunci când sunt localizate în spațiu și timp, neavând valoare în sine. Bineînțeles că cei mai înverșunați potrivnici ai relativității lucrurilor sunt cei care invocă pios divinitatea chiar și atunci când scuipă, ca să arate lumii că stau bine la capitolul morală. De regulă, cei însetați de absolut sunt alergici la ideea că o situație banală, o întâmplare nesemnificativă pot schimba cursul evenimentelor, le pot imprima decisiv un sens sau conferi o anumită interpretare. Și nu e o problemă dacă metafizicianul prin definiție e unul sărac cu duhul. Mai periculoși sunt șmecherii, mai ales politici, care speculează credința în Absolut extrăgând de aici tot felul de foloase. Căci una e să vorbești de românism unei populații îndoctrinate să fie românofobă, când până la alegerile electorale mai rămân încă 3 ani, și alta - chiar în preajma alegerilor, așa cum o făcea, de exemplu, Iu. Roșca acum zece ani. Chiar și unui neinițiat îi era clar că retorica e a unui sinucigaș. Dar ea era convenabilă cuiva. Nimeni însă nu a insistat să afle cine e destinatarul adevărat al discursului camicadze.
La fel și acum. Se discută intens despe provocări în zilele de 7-8 aprilie, luările de poziție fiind ilustrate elocvent cu filme ori imagini din care rezultă clar că provocatorii au existat cu adevărat și că a existat un scenariu elaborat din timp. Și în acest caz apar indivizi cu discursuri care pun în prim-plan idealurile naționale pentru care orice acțiune violentă ar fi binevenită. Cuvântările în cauză îmi amintesc de cele rostite în anii ‘90 de alți patrioți inflamabili, iar efectul lor era mai degrabă unul de compromitere a ideii pe care o pretindeau că o apără. Eroi în cazul de față ar fi doar tinerii care nu au știut că sunt incluși fără voia lor într-un scenariu diabolic, în care drapelul românesc a fost arborat pe Parlament chiar la comanda celor care îl urăsc cel mai mult…
enervant.wordpress.com