Aventuri în ţara (”tribul”) lui Voronin
“Voronin şi cu Oleg, fiul lui, au preluat frâiele în R. Moldova”;
“La NIT, pentru emisiunile pe care le făcea şi le face actualul deputat comunist Belcencova, întrebările veneau de la Preşedinţie, în plic, realizate de un consilier al lui Voronin”;
“Din punctul de vedere al lui Voronin, România nu există. Eu sunt convins, Voronin, dacă ar putea să şteargă bucata asta de pământ de pe hartă, ar face-o cu plăcere”;
“De la EU TV am plecat într-un mod foarte curios. M-a chemat directorul şi mi-a spus: Ştii, trebuie sa pleci. Am fost subiectul de negociere între partidul lui Iurie Roşca şi cel al comuniştilor”.
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai tari replici ale fostului corespondent TVR în R. Moldova - Doru Dendiu, în cadrul emisiunii Zig Zag difuzată zilele trecute la Antena 3.
“Toată lumea fuge din R. Moldova, iar tu fugi în R. Moldova”, i s-a adresat pentru început Ion Cristoiu, moderatorul emisiunii, lui Doru Dendiu. Răspunsul corespondentului TVR a fost tranşant: “Da, vreau să mă întorc, dar nu vreau să cer viză, pentru că aceste vize sunt impuse ilegal”.
“Voronin e un politician de mână forte. Conduce ţara ca pe propriul trib.”
Timp de aproape o oră, Doru Dendiu a făcut o prezentare amplă a situaţiei din R. Moldova din ultimii ani, perioadă în care s-a aflat la Chişinău, dar s-a axat şi asupra evenimentelor postelectorale de aici.
După părerea lui Dendiu “Voronin e un politician de mână forte. Conduce ţara ca pe propriul trib”. Totodată, “Voronin şi cu Oleg, fiul lui, au preluat frâiele”. Potrivit jurnalistului “E destul de greu să te adaptezi în R. Moldova. Toate posturile cheie sunt ocupate de nativi ruşi, copiii unor ruşi veniţi în RM în anii ‘50, care primeau case şi condiţii, şi care sunt principalii executanţi ai lui Voronin. Oamenii de afaceri ruşi, firmele ruse şi bancile rusesti controlează practic toată economia Moldovei”. Cât despre moldoveni - “muncesc la Moscova şi nu sunt foarte bine plătiţi. În Rusia, daca te duci la patron şi ceri leafa, pentru că e ziua banilor, rişti sa te întorci acasă în cosciug”, conchide ziaristul.
În cadrul emisiunii Zig Zag, Ion Cristoiu şi Doru Dendiu au mai vorbit şi despre influenţa limbii ruse de la noi. “Limba rusă domină în RM, iar Voronin nu e îngrijorat de aceasta, ci de faptul că o biblioteca mică primeşte o donaţie minoră de carte din România”. Aici Dendiu a adus exemplul unei biblioteci, care urma să primească o donaţie de carte din România, unde, din cele 700 de titluri, 200 au fost refuzate. “Sunt mulţi care fac compromisuri şi vorbesc ruseşte acolo doar ca să se descurce. Viaţa este foarte grea acolo.”, a explicat jurnalistul de la TVR.
“Nu cred în prietenia declarată a lui Voronin”
“Din punctul de vedere al lui Voronin, România nu există. Eu sunt convins, Voronin, dacă ar putea să şteargă bucata asta de pământ de pe hartă, ar face-o cu plăcere”, crede Doru Dendiu. Jurnalistul nu exclude ca peste şase luni Voronin să îl invite pe preşedintele român Traian Băsescu într-o vizită de împăcare la Chişinău. Care ar fi scopul în acest caz? Doru Dendiu explică: “Asta nu înseamnă decât faptul că Voronin are nevoie sigură de bani”.
”Am fost subiectul de negociere intre partidul lui Iurie Rosca şi cel al comuniştilor”
Despre televiziunile din R. Moldova, jurnalistul Dendiu spune, la fel ca şi alţi jurnalişi de aici, că “majoritatea sunt controlate de puterea comunistă”. Nu este o noutate, de altfel. Este evident pentru oricine, iar de acest fapt, mai nou, s-a convins însăşi Europa.
Doru Dendiu a povestit şi despre experienţa sa de angajat la postul procumunist NIT “televiziunea celui mai mare mogul din R. Moldova” (n.n. - perioada în care s-a angajat acolo, acest canal era de o altă factură politică).
“Când lucram la NIT, emisiunile pe care le făcea şi le face actualul deputat comunist Belcencova, întrebările veneau de la Preşedenţie, în plic, realizate de un consilier al lui Voronin”, a subliniat corespondentul Dendiu. Şi continuă: “Reportajele despre vizitele de lucru ale lui Voronin îmi aminteau de vizitele lui Ceauşescu”.
A urmat apoi experienţa de la EU TV. Doru Dendiu povesteşte: “De la EU TV am plecat într-un mod foarte curios. Am plecat într-o zi, când am fost chemat de fratele lui Iurie Roşca. M-a chemat directorul şi mi-a spus: Ştii, trebuie sa pleci”. “Am fost subiectul de negociere între partidul lui Iurie Roşca şi cel al comuniştilor”, a menţionat Doru Dendiu. El spune că a încercat de mai multe ori să explice celor de acolo anumite reguli şi norme ale jurnalisticii. Doru Dendiu: “Le-am spus: Băieţi, nu faceţi bine ce faceţi, nu aşa se face manipularea!”
“În Republica Moldova tradarea e la ea acasa“
La finalul emisiunii Ion Cristoiu şi Doru Dendiu au vorbit şi despre ultradiscutatul “vot de aur”. “Acolo, în RM, trădarea e la ea acasă, ar putea fi găsit acest vot. În R. Moldova nu poţi băga mâna în foc pentru nimic”, constată cu regret Dendiu.
Despre aceasta, dar şi despre cum a ajuns nepoata lui V. Voronin în topul celor mai bogate femei din Rusia, cu o avere de peste un miliard şi ceva de dolari, aflaţi accesând emisiunea din 10.05.2009 de pe Antena3.ro.
Iată şi link-ul: http://www.antena3.ro/emisiuni/zig-zag-cu-ion-cristoiu
Sursa
2009-05-13 00:01:54
