Marasmul este ceva ce ne pîndeşte pe toţi, este un dat al condiţiei umane. Unii au ştiut să-l evite /Goethe, Tolstoi…/. Nu şi un Brejnev care este exemplul de serviciu la temă. Şi nu e vina lui: alţii l-au vrut aşa , pentru ca să conducă ei /KGB-ul/. Un banc pentru a fi înţeles. Sună telefonul, Brejnev ia receptorul cu cuvintele: Mnogouvajaemîi Leonid Ilici sluşaet. Trec la caz, la Papa de la Bîk Laie I şi ziarul său care de acum înainte se va numi Curierul Bîcului /abr. Curbîc/. Se laudă singur pe sine sefu, dar mai ales dă glas poporului, acelora care ştiu a se gudura. Laie este Ilie Ilaşcu al gazetăriei basarabene etc. Pe prima pagină din ultimul număr un tînăr fan toarnă gogoaşe dulcegi…. Este un semn de marasm, dar mai convingător e însăşi Bula, din care se vede că omul a pierdut simţul timpului, nu ştie barem în ce an trăieşte. Nu ne facem însă probleme – marasmul este ceva indispensabil pentru acest post. Adevărat, actualul papă nu a ajuns gradul predecesorului său / a cărui vicar a fost/, dar totul e înainte. Şi conclavul nu-i mai prejos: citiţii pe Strîmbeanu etc. Închei cu parafraţa dictonului preferat al papei: Cine n-are marazmatici să şi-i cumpete. Iurie Ţurcanu