De cate ori citesc luari de pozitie ale oficialilor europeni vizavi de RM, de atatea ori am impresia ca respectivii vorbesc despre realitati din alta tara, atat de dezinformati sunt. Realizez, de exemplu, ca structurile europene trebuie sa dea dovada de echidistanta si impartialitate, dar atunci cand indeamna opozitia sa conlucreze cu guvernantii in vederea redresarii starii de lucruri nu inteleg de fapt ca in RM nu mai exista de mult separarea puterilor in stat si ca comunistii fac tot ce le trasneste prin cap, iar opozitia, presa independenta, societatea civila nu pot decat sa urmareasca stupefiate scenariile regizate cu mult talent de guvernanti cu ajutorul organelor de forta. Poti sa ceri concordie unor forte in litigiu aflate pe pozitii cat de cat egale, insa nu e cazul RM unde comunistii au acaparat toata puterea in stat.
Ce s-a intamplat ieri la Casa Presei, Primarie, dar si astazi in Parlament, demonstreaza inca o data de cat cinism sunt capabili guvernantii, si ca au la dispozitie toate mijloacele pentru a domni asa cum vor muschii lui. Sunt atat de cinici de indiferenti la cum sunt receptati atat in exterior cat si in interior, incat formuleaza fara a se sinchisi motive aberante, pe care nu le cred nici ei, pentru a sista activitatea presei care nu li se subordoneaza. Pana si Radio Pridnestrovia a vorbit despre ipocrizia comunistilor, intrebandu-se cat de consecventi sunt ei daca, pe de o parte, Voronin incearca sa intre sub piele oficialilor europeni pretinzand ca ii pasa de normalizarea relatiilor cu opozitia, iar pe de alta parte, in “Comunistul”, ziaristul Isaev ponegreste aceeasi opozitie numindu-i pe reprezentantii ei vampiri, ucigasi si cum ii vine la gura.
Noua strategie isterica sau paranoica lansata recent, autorii careia vad bombe peste tot, faptasii urmand sa fie identificati mai tarziu, cand va fi nevoie, ne arata cat de atotputernica si demonica a devenit puterea comunista, care va utiliza toate mijloacele, va merge pana la capat ca sa se mentina la guvernare. Si toate artificiile, tot spectacolul si fanfaronada exhibate public au menirea sa ne convinga ca ei sunt aici stapani si ca nu-i va opri niciun fel de anticipate. Dimpotriva, atunci isi vor atribui mai multe voturi decat au nevoie. Ca se le fie de invatatura tuturor celor care se opun ca toate au o limita, mai ales rabdarea nemarginita a discipolilor lui Lenin si Stalin.
enervant.wordpress.com