Relitatea identităţii umane…

Înceţoşaţi de amintiri am ajuns la cumpăna veacurilor. Atâtea ni s-au întâmplat şi ni s-au perindat prin faţa ochilor, că uneori nici nu mai putem face distincţie între realitate şi ficţiune, între noapte şi zi şi între bine şi rău. Limitele extremelor au fost forţate din ambele părţi, încât uneori, la o analiză superficială, ai impresia că în unele puncte s-au intercalat devenind una. La drept vorbind acesta este un fel de a spune, de a defini cursul realităţii actuale.
Nu sunt şi nici nu voi fi vreodată adeptul teoriilor care au la bază idei rupte de realitate care ţin de domeniul fantasticului, superstiţiilor sau a paranormalului. Nu sunt nici un raţionalist exagerat, căzut în capcana scepticismului ateist.
Sunt om, creat după un stadard special, care întruneşte în sine asemănarea cu Creatorul existenţei universului cu toată complexitatea sa. Aşadar, gândesc ca un om liber dar totodată sunt supus unor limite stabilite de Creator pentru siguranţa existenţei mele. Fiind liber, decid în mod personal să fiu supus, astfel, asigurându-mi viitorul.
Trasând câteva linii generale a poziţiei mele, dar încă mai lăsând deschis capitolul limitelor stabilite de Creator care ţine de la sine mai multe detalii, vom intra în cursul realităţii actuale.
Poate este doar o părere proprie dar astăzi mi se întâmplă foarte des să văd sacrul şi profanul la aceeaşi masă, având interese comune adică, urmărind aceleaşi scopuri.Un lucru inadmisibil standardelor Divine, dar cu părere de rău, acceptat şi făcut posibil datorită libertăţii umane de a alege.
De fapt este un fals, o imagine sărită de la tipar, o iluzie impusă credibilităţii colective. Nu se pot intercala niciodată binele cu răul, lumina cu întunericul şi nici adevărul cu minciuna !
Amalgamul de idei , intrate în „uz” la începutul mileniului trei şi care sunt cuprinse pentru cei interesaţi într-un concept cunoscut sub denumirea de neopăgânism, au rolul de a crea o satare de dezechlibru mintal, spiritual şi social, astfel, dând pistă liberă formării în umbră a unui nou mecanism diabolic de subjugare şi distrugere a Bisericii Universale şi a rasei umane. Este cel mai periculos mecanism fabricat vreodată în laboratoarele infernului.
Dar cel mai grav lucru este că în acest proiect global de exterminare spirituală au fost atrase distinse feţe bisericeşti, sau poate mai bine spus, aşa zise „distinse feţe” (în realitate sunt agenţi ai satanei infiltraţi în biserici) care, în ultimul timp, cu părere de rău, constat că au făcut compromisuri majore privind etica şi morala creştină, Suveranitatea lui Dumnezeu, nemailuând în considerare şi multe alte lucruri importante care au un rol deosebit în existenţa şi buna desfăşurare a lucrurilor în acest univers.
Menirea noastră este să fim stăpâni pe acest pământ. Fiecare persoană, indiferent de rasă, de naţionalitate sau poziţie socială are anumite favoruri sau drepturi dar şi anumite obligaţii pe care trebuie să şi le onoreze. În cazul în care persoana nu beneficiază de anumite drepturi sau nu-şi onorează responsabilităţile care o privesc, atunci nu se realizează pe deplin ca fiinţă umană, lucru care îi pune în pericol viitorul şi care poate avea cu siguranţă consecinţe tragice.
Dar oare cine poate să-mi interzică să beneficiez de unele drepturi care îmi aparţin în egală măsură în care aparţin şi altei fiinţe umane ?
Cine poate să-mi interzică să mă numesc şi să fiu creştin, să ştiu că sunt român, să am o ţară în care să trăiesc liber nefiind supus unor ideologii expansioniste discriminatorii ?
Cine poate să-mi dicteze în ce limbă să vorbesc, să-mi exprim cele mai profunde trăiri şi sentimente, o alta decât limba în care gândesc şi trăiesc ?
Cine poate să-mi spună pe cine să iubesc, de cine să mă feresc şi cu cine să mă căsătoresc ?
Acest misterios „cine ?” nu este decât un „cineva”, sau „mai mulţi cineva”, care sunt şi ei nici mai mult nici mai puţin decât oameni.
Şi dacă tot veni vorba de obligaţii şi responsabilităţi, oare cine îmi poate interzice să mi le onorez ?
Cine mă opreşte să spun altor oameni că sunt creştin, că eu cred într-un Dumnezeu Unic, manifestat în Trei Persoane, că Isus Cristos a murit şi a înviat pentru multele mele păcate dar prin faptul că am crezut am fost absolvit de vină şi salvat de la moartea eternă ?
Cine oare nu-mi permite să-mi onorez cu demnitate datoria de cetăţean român-basarabean ?
Sau poate este cineva care nu-mi permite să îndeplinesc marea poruncă din Ioan 15:12 : „Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu”?
Şi în ultimă instanţă, cine este cel care mă împiedică să mă realizez ca persoană, ca om, atât din punt de vedere spiritual şi moral, cât şi pe plan social ?
Cred că în ceea ce ţine de onorarea responsabilităţilor, principala persoană care ne poate ajuta sau din contra, ne poate împiedica să o facem , suntem chiar noi, ori, propria noastră persoană.
Din laşitate, frică, ruşine sau mândrie eschivăm de multe ori în a ne îndeplini cu onoare datoria de om la capacitate maximă.
Bineînţeles că nu este exclusă nici ipoteza implicării unor persoane sau a unor grupuri de persoane care au interese personale egoiste, deci – rele, sau alte interese potrivite propriilor principii şi aspiraţii de viaţă.
În concluzie putem afirma că omul este singurul responsabil de ceea ce se întâmplă cu el şi cu semenii lui, având libertatea de a decide între bine şi rău, între a-l face sau nu pe unul sau pe celălalt.
Este o onoare dar şi o responsabilitate foarte mare !
De ce să mai plutim în necunoştinţă prin ceaţa artificială a vremii ?
Rupe vălul şi trăieşte realitatea !
Realitatea este aceasta: Eşti om creat cu raţiune ca să gândeşti, cu un corp uman ca să-l întreţii în armonie, cu sentimente şi emoţii pe care să le stăpâneşti, să ei decizii cu luciditate şi în mod personal, să te bucuri de viaţa pe care ai primit-o în dar şi să-i faci şi pe alţii să se bucure de ea, să iubeşti aşa cum te iubeşte şi Isus Cristos pe tine !
Nu este uşor dar este frumos.
Încearcă şi vei reuşi !