Dupa discursul inflacarat al presedintelui Traian Basescu referitor la aroganta mafiei comuniste de la Chisinau care nu facea nimic altceva decat executa instructiunile Moscovei, discurs ce a trezit in sufletele romanilor din Basarabia speranta adormita timp de 8 ani de zile, o raza de lumina a strabatut geamurile fumurii ale Prutului si am inceput sa credem in refugiul impotriva handicapului ruso-comunist oferit de Romania. Insa, dupa o mica consultanta secreta a celor din vest si est cu domnul Emil Boc, cei din vest i-au amintit ca Romania a intrat in UE nu datorita meritelor si realizarilor sale economice sau stiintifice ci datorita resurselor naturale, celor umane si pozitiei sale geostrategice. Da, Germania sau oricare alta tara europeana care intr-adevar are merite si un aport considerabil in consolidarea existentei UE poate hotara cu cati cetateni europeni se va completa aceasta structura albastra instelata, dar nu romania care a oferit tarilor europene o mostenire culturala si experienta de neuitat, in special in Italia. Cei din est i-au amintit domnului Emil Boc ca datorita unor atitudini dusmanoase fata de interesele Rusiei, flacara albastra s-ar putea scumpi acest an lucru care nu va avea un efect pozitiv asupra economiei romanesti afectata de criza, UE stie foarte bine pana unde ii sunt granitele in aceasta lume polarizata, nu se stie polarizata de cine, se intuieste doar. Prin urmare, a luat domnul Boc galetuta cu vopsea neagra si a mers sa acopere locurile prin care lumina sperantei strabatea si radia cefele romanilor din Basarabia.
Colectia de promisiuni desarte din partea autoritatilor romane este una foarte complexa, tin minte cum s-a promis cu doi ani in urma majorarea burselor pentru romanii din Basarabia, lucru realizat dupa extenuarea morala a studentilor abia dupa 2 ani. S-ar putea dupa 2 sau 3 ani problema cetateniilor sa se rezolve in mod asemanator, pe neasteptate, datorita crizei demografice prin care trec tarile estului si vestului, estul spre deosebire de vest nu se jeneaza sa acorde cetatenia rusa tuturor doritorilor capabili sa pronunte: “vodka”.
Admir politicianul roman, o descriere mai detaliata a acestei specii o gasiti la Mircea Badea, vorbeste corect si cizelat spre deosebire de semenii lor dobitoci de la Chisinau, au o atata expresivitate si eleganta in comportament incat hollywood-ul le-ar acorda cate zece oscaruri daca se se decernau premiile oscar pentru conduita politica. Acest teatru nu incalzeste de altfel pe nimeni, nici o categorie de romani.
Ma intreb acuma cine sunt acei care merita redobandirea cetateniei romane acordate anul acesta intr-un numar atat de limitat. Dupa mine logic ar fi sa se acorde medicilor, specialistilor cu calificare inalta care aleg sa lucreze in Romania, si, IN SPECIAL - STUDENTILOR care au ales sa vina in Romania la studii. Studentii in cei 3 sau 4 ani de zile se formeaza in aceasta societate si diplomele pe care le obtin sunt valabile doar in Romania (exceptie fac diplomele medicilor). Ei se pot adapta si integra cel mai usor acestei societati intrucat in 3 sau 4 ani de zile au deprins ce inseamna sa dai o spaga cand si cui trebuie, cum sa minti elegant fara sa superi pe cineva… intrucat au trecut prin toate astea incepand cu cazarile in camine, si terminand cu angajarea in campul muncii, cine a avut noroc desigur. Studentii care au studiat in Romania nu se pot intoarce acasa, din cauza alegerii lor risca sa fie linsati intr-un moment de protest inscenat de specia comunista de la putere, nu au nici o sansa sa se angajeze si o sa fie continuu discriminati pentru ca au optat atat de nepatriotic in defavoarea dezvatamantului superior autohton. Si, trebuie sa recunoastem, in ultimii ani, cei mai buni copii din Basarabia aleg sa vina la studii in Romania, acest lucru poate fi confirmat de orice profesor scolar si universitar. Studentii basarabeni din Romania sunt asemenea unui pendul, care oscileaza intre polemicile ruso-comuniste de la Chisinau, si polemicile degradante de la Bucuresti, cunosc studenti care disperat trimit in repetate randuri cereri memorii de urgentare a redobandirii cetateniei romane - misterului justitiei; presedentiei… si daca apuca sa ii sacaie suficient de mult la cap mai au o sansa, altfel, isi asteapta mila de la Cel de Sus.
Mie personal mi s-a scarbit polemica identitatii nerecunoscute, probabil intr-o zi, o sa mi se faca dor de aerele de superioritate ale vamesilor romani proaspat intrati in UE, dar in acea zi sper ca o sa fiu departea de toate aceste polemici scarboase muncind pentru cresterea PIB-ului unei tari civilizate. 30 000, maxim, de noi cetateni in 2009, who’s the lucky one?