Trecerea de la dictatură la democrație este dificilă fără strategie și tactică. De multe ori, oamenii ce luptă pentru drepturi democratice și dreptate nu sunt conștienți de gama completa de metode de acțiune non-violenta. Strategii inteligente, acordarea de atenție dinamicilor luptei non-violente și selecția metodelor pot creste șansele de succes ale unui grup.
Pentru a opera efectiv, oricare guvern, fie acesta chiar totalitar, are nevoie de cooperarea sau acordul tacit al populației, grupuri și instituții cu care se identifică. În cazul sistemelor politice autoritare, această condiție subînţelege eforturile guvernării de a menține populația în afara politicii, fie dezinteresată, fie convinsă că nu poate schimba nimic, și de a marginaliza sau lichida oricare idei care contrazic poziția oficială. Republica Moldova este un ciob dintr-un sistem totalitar, Uniunea Sovietică.
Moldova a moștenit foarte multe de la sistemul totalitar sovietic, cea mai „prețioasa” moștenire (din punctul de vedere al capacității de supraviețuire al unui stat autoritar) este populația sa analfabetă politic, pasivă politic, deseori absolut indiferentă. Studiile în materie de comunicație au demonstrat că anume publicul mai puțin calificat, deci mai ignorant, și poate fi cel mai ușor supus manipulărilor stilistice și retorice.
Ca să evităm să rămânem neputincioși prin frică şi sancțiuni, este necesar să putem evalua consecințele acțiunilor noastre, de exemplu, ce s-ar întâmpla dacă am încălca o lege. Este important să cunoaștem poziția legală și să putem oferi ajutor, solidaritate și protecție la nevoie.
Trebuie să ne cunoaștem drepturile și posibilitățile vis a vis de reprezentanții legislativi și să ne putem reprezenta convingerile în cazul în care va fi nevoie.
Mai jos dau link la o carte scrisa de Gene Sharp «De la dictatură la democrație»
De aici download-aţi cartea: De la dictatură la democraţie
Este important să luăm la cunoştința presiunea și intimidarea și să ne împotrivim împreună. Îmi doresc mie și altora curaj, curajul de a fi fericit și curajul de a acționa.