Dacă aş fi o… muscă?

Adriel Benedict, numele lui în traducere fiind - poporul Domnului binecuvîntat, este cel mai mic băiat al nostru. Este foarte isteţ şi curios, astfel că mereu încearcă să prindă ceva mai mult decît îi spui sau poate vedea la suprafaţă.

Într-o zi pe cînd eu eram ocupată cu pregătirea prînzului, Beni apăru în uşa de la bucătărie cu un aer de cercetător. Deodată zări un păianjen micuţ care se afla în drum spre… podea, dar care încă nu ajunse la destinaţie şi deci atîrna în aer. „Mămica, mă întrebă băiatul, păianjenul face pînză? „Da, uite chiar acum coboară cu ajutorul ei.” Văzîndu-i ochii căprui rotungindu-se de frică, l-am liniştit spunîndu-i că păianjenul nu poate să-i facă vreun rău. El se apropie şi mai mult de obiectul cercetat. „Da la ce-i trebuie lui pînza?” „Să prindă muşte în ea”. „A-a-a-a, el prinde muşte!”- se bucură Beni parcă uşurat, dar apoi faţa îî deveni iar foarte serioasă. „Mămic-o, dar păianjenul poate crede că şi eu sunt o muscă şi să mă prindă?”

În tot acest răstimp, mica insectă ajunse în sfîrşit la podea şi dispăru din cîmpul de vedere al tînărului naturalist, care era vădit întristat din această cauză, „Mie nu-mi place să ştiu că pe la noi prin casă se primblă liber un păianjen!”