"Nihilistă, raţionalistă sau dedicată absurdului, filozofia 'modernă' se reazemă pe soclul melancolic al fragmentului. Pascal, Kirkegaard, Nietzsche, Cioran, Camus, Alain (şi mulţi alţii) au fost adversari conştienţi ai voinţei hegeliene de a topi lumea în scheme pretins exhaustive. Toţi simţeau că fragmentul rămâne cel mai avansat instrument al cunoaşterii. Aveau dreptate. Banchetul platonic e frugal. Poemele mitice şi tratatele mistice sau alchimice din afara Occidentului n-au fost niciodată dogmatice. Evangheliile s-au difuzat parţial, într-un cadru de ghirlande apocrife. Ideile Antichităţii au supravieţuit antologic.(...)
Prefer linia întreruptă a gândirii pulsatile, aforismul, eseul, ba chiar şi eşecul, întrucât el omagiază cel mai subtil spiritul aristocratic." (Teodor Baconsky)
***
"Deschid blogul luciatei, cel mai inteligent, mai adecvat în comentarii (chiar aşa!, n.m) şi mai decent blog despre cărţi din România (no shit?, n.m.), şi ce văd?" (Simona Sora) Nu are sens să redau restul intervenţiei - lipsită de un minim umor, care ar fi fost impus de "tradiţia" rubricii. Am, însă, o importantă remarcă de făcut. "Companioana" mea, Hiacint (de fapt, binevoitoarea şi răbdătoarea mea gazdă pe acest blog), se va simţi stânjenită de proastele vorbe ce urmează, dar, poate, le va aprecia mai târziu: dacă am lua la socoată numai recenziile dumisale de pe site-ul bookblog.ro (Mihaela Butnaru), şi tot "hârjoneala" căutat infantilă al luciei t iese extrem de şifonată din această neasumată confruntare. Textuleţele acelea, care nu depăşeau ca nivel intelectualo-cronicăresc "stilul eseistic" al unor compuneri de liceu, clasele XI - X...
Mai zic doar atât (pentru că munca Mihaelei şi a celorlalţi bookeri grăieşte singură; pare-se, totuşi, că unora ca S.S. nu le sare în ochi - mergeţi şi vedeţi, cei care nu aveţi cunoştinţă): vorbele amabile adresate M.B. de-a lungul timpului de tot soiul de celebrităţi de diverse talii au sfârşit prin a mă înăcri, nu altfel simţea şi "companioana" (dar din alte raţiuni). De ce m-au înăcrit: nu din veninoasă invidie, ci pentru gratuitatea lor, pentru orbirea şi muţenia care urmau apoi, venind dinspre aceleaşi "celebrităţi". Ce sens are să lauzi câtă vreme nu faci ceva pentru a promova ce lauzi? Şi am nişte întrebări, mai cu seamă retorice, cu care vreau să închei, lăsând deschisă, însă, discuţia: cui îi este frică de scrisul serios, în presa on paper, cine se teme să tipărească o cronicăreasă ca M.B. ("oficial", neprofesionistă, dar...contează?) într-o revistă de prestigiu? În ciuda aprecierilor îndreptăţite pe care le-am citit pe acest blog şi pe altele, la adresa M.B., de ce a fost preferată în mai multe rânduri LT, în paginile atâtor publicaţii, în defavoarea gazdei mele sau a (aproape) oricărui coleg de-al ei de pe bookblog (uite, pentru un plus de obiectivitate: de ce să nu fi fost solicitate textele scrise de white noise sau de foarte... caligraful alexandru - mult mai solide)?
