Acualizare: ora 00,05 Natalia a fost eliberată în mod inexplicabil şi fără a se întocmi vreun act oficial. Totuşi avocaţii au aflat că acuzată de uzurparea puterii în stat şi riscă de la 25 de ani pînă la închisoare pe viaţă, conform declaraţiei lui Vanu jereghi, directorul Institutului pentru Drepturile Omului, care a monitorizat evenimentul!

———————————-

13 aprilie, ora 21,30: Am aflat din mai multe surse că jurnalista Natalia Morar, expulzată acum un an din Rusia, pentru că critica regimul Putin, a fost arestată în seara asta de miliţia lui Voronin.

Probabil va fi şi ea acuzată, precum Ghenadie Brega, dar şi alţi arestaţi, de organizarea protestelor.

Procurorul general al RM, Valeriu Gurbulea declara chiar acum 4-5 zile că ea este acuzată de “instigare la protest”, ceea ce este o aberaţie pe care putea s-o spună doar un student codaş de la o facultate de amatori, care a lipsit la lecţiile despre drepturile fundamentale, unde se spune chiar şi elevilor de la gimnaziu că protestul e un drept, exprimarea - una dintre libertăţile fundamentale! Deci, pentru “instigarea la protest” Nataliei Morar ar trebui să i se dea ordine şi medalii de stat, nu să i se fabrice dosare penale şi să fie arestată!

Blogul jurnalistei arestate: http://natmorar.livejournal.com