Nu ştiu ce l-a determinat pe Iurie Roşca să-şi intensifice pălăvrăgeala patetică despre neam, Dumnezeu şi ţară în care nu mai crede probabil nici mamă-sa. Poate pierderea alegerilor, deşi se pare totuşi că nu l-a marcat prea mult, atletul lui Hristos întâmpinând chiar radios, aş zice, rezultatele lor. Şi de ce adică l-ar fi întristat? Dimpotrivă, avea nevoie ca de aer de o pauză, mai ales că cei care urmau sau urmează să rămână la cârma ţării nu-i vor complica viaţa, nu-i vor înjumătăţi patrimoniul şi nici nu-i vor intenta dosare penale. Deci, nu-i rămâne decât să pozeze în ipostaza de politician care ştie să piardă cu demnitate, să-şi asume înfrângerile politice, dar promiţând în acelaşi timp să revină în trombă în alegerile locale din 2011, când va reuşi să recâştige încrederea electoratului din teritoriu.

Totuşi, se cerea ca noua etapă care a intervenit în evoluţia lui Roşca şi a partidului său să fie însoţită de ritualuri şi ceremonii, care să acrediteze ideea că politicianul este un om radical nou, că vechiul Roşca aparţine trecutului, iar acum avem în faţă pe un nou-născut, curat ca lacrima. Deci, se putea fără jurăminte?

Şi iată că Roşca, în ieşirea sa pompieristă, tremurând de emoţie, evlavie, cucernicie şi alea alea, ne promite că-şi va iubi ţara (RM, nu cea căreia îi consacrase un ziar întreg altădată), dar şi pe colegii de partid (cred că o să scriu cerere de aderare la PPCD - îl găsesc sexos pe Iura …dar nu mai mult!), toate acestea fiind întărite, din afirmaţiile liderului creştin-democrat, chiar de Isus Hristos în persoană.

Acum stau şi mă gândesc ce consecinţe o să suporte Isus Hristos când poiticianul nostru abil îşi va mai trăda o dată principiile, poporul şi alte lucruri numai bune de trădat, dacă tot l-a lăsat să-i invoce numele. Căci până acum nu a părut să fie marcat de transferul de imagine…

enervant.wordpress.com