Psalmul 23, o cântare a lui David.
1. Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;
3. îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
4. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici-un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
5. Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei; îmi ungi capul cu undelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
6. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.
P.S. acesta este primul psalm învăţat în viaţa mea. De atâtea ori Dumnezeu a făcut aceste cuvinte realitate în viaţa mea, chiar şi în momente când nu mai vedeam soluţii sau motive pentru a continua să trăiesc. Chiar dacă eşti în valea umbrei morţii, El este cu tine. Puneţi-L la încercare pe Dumnezeu, aceste cuvinte nu sunt doar nişte cuvinte antice scrise de al doilea împărat al Israelului, David. Am simţit puterea acestor cuvinte în cele mai grele momente din viaţa mea, te provoc sa o faci şi tu, e o experienţă minunată. Atunci când frica ţi-a pătruns până la oase, vorbeşte cu El şi crede aceste cuvinte, pacea nu va întârzia. Pacea şi bucuria sunte răsplata celor ce cred în El.
