
Electoratul din Hancesti critica protestele din Chisinau
Antiprotest la Hânceşti (AUDIO)
În dimineaţa zilei de 8 aprilie, comuniştii au organizat în faţa Primăriei din Hânceşti un anti-protest celui din Chişinău care s-a organizat foarte spontan după alegerile parlamentare.
Peste 200 de susţinători l-au ascultat cu atentie pe consilierul comunist din Hânceşti, timp în care aceştia ar fi trebuit să se afle la servici. Mesajul, care trebuia să fie auzit, era pe semne mult mai important decât orele de muncă. Alegătorii au primit indicaţii să nu reacţioneze la provocările şi protestele din Chişinău, dar să aleagă stabilitatea.

Meeting la Hânceşti cu alegătorii comunişti
După meeting, alegătorii erau convinşi că protestele violente de la Chişinău au fost organizate de către opoziţie şi că aceştia doresc instabilitate în ţară. Rusu Valentina, membră a Comisiei Electorale Hânceşti a explicat că alegerile nu au fost fraudate, şi chiar dacă s-ar fi înregistrat încălcări, la Comisie nu au fost asemenea plângeri.
Alţi alegători au încercat să mă convingă că toată vina pentru devastarea parlamentului şi preşedenţiei îi revine profesorilor, care au îndemnat tinerii să protesteze în piaţă. Am avut impresia că privesc ştirile TVM, doar că din gura oamenilor. Mi-am zis că totuşi, populaţia din afara Chişinăului este informată, doar că dezinformată de către canalele media comuniste. După discuţia cu câteva pensionare, mi-a părut rău că protestatarii nu fuseseră şi la Televiziunea Naţională pentru a le oferi o lecţie.
Avem nevoie de o revoluţie pentru a se putea deştepta moldovenii din somnul şi visul idealului comunist. Duminică, după o săptămână de alegeri fraudate, se preconizează Adunarea Naţională. Cetăţenii din regiunile rurale vor încerca să ajungă în faţa Guvernului la orele 9.00 să ceară organizarea alegerilor repetate. Cel mai important e să vină cu dovezi de fraudare.
Identificaţi de către observatorii locali ai Coaliţia 2009, mai multe persoane au votat repetat în diverse secţii de votare. Aceştia aveau imprimate anexele buletinelor de identitate pentru a putea vota în continuu. Toate aceste încălcări merită să fie mediatizate şi verificate de către CEC, altfel, pierdem tot mai multă credibilitate în declaraţiile şi scandările din PMAN.