Municipiul Bălţi şi-a menţinut statutul de localitate care simpatizează Partidul Comuniştilor din R. Moldova. Potrivit unor date neconfirmate încă de autoritatea locală electorală, în alegerile parlamentare de duminică pentru comunişti au votat peste 53% din electori.
Partidul Liberal Democrat din Moldova a obţinut 11,11 la sută din sufragii, Partidul Liberal - 7,48%, iar Alianţa Moldova Noastră - 6,35 la sută.
Pe de altă parte, oraşul Bălţi a avut cel mai mare absenteism. La scrutin au participat circa 51% din alegătorii cu drept de vot.
La Bălţi au funcţionat 59 de secţii de votare.
