În opinia mea este Ştefan Urîtu. Nu e vorba de chip, ci de fapte.
Despre cele de la Tiraspol nu pot spune mai mult decît am spus-o despre Ilie Ilaşcu.
Am avut experienţe cu el pe post de apărător al drepturilor omului. La prima adresare în 2004 mi-am dat seama că numai de drepturile mele nu le pasă Urîtului Ştefan şi frumoaselor sale colaboratoare. Pentru justiţiari, căutători de dreptate, el şi-a angajat un psihiatru /Melnic se pare, dar putea să fie şi Măcelaru/
În 2007 am mers din naivitate, disperare mai ales la el, pentru a fi tratat de acelaşi Melnic, dar şi de frumoasa Natalia Bayram. /Sunt curios – Oleg o mai ţine minte?/
Batjocura cea mare: ani în şir Comitetul Helsinki a văzut încălcări doar în Transnistria, nu şi pe malul drept. S-a adus un prejudiciu stării noastre în domeniu, s-a contribuit la tragedia multor oameni şi anume a celor cu verticalitate. Gurile rele vorbeau despre nişte bani furaţi din fonduri…absolut credibil.
El este unul din cei care ar trebui să dee socoteală pentru corupţia generalizată din această ţară /care a început nu la 2001, ci pe la 1990 cu Hadîrcă, Şalaru etc/
Şi mare e obrăznicia lui prin faptul că candidează! Şi mare e prostia noastră, că admitem astfel de comportamente!
Pentru mine el rămîne asociat cu măgăriţa lui Mătăsaru.
Îmi descarc sufletul printr-o înjurătură, pardon.
Poşol na…turbincu, urîtule!
Iurie Ţurcanu