Astăzi am încercat să înţeleg cum se alcătuiesc listele de alegători. E un întreg mister pentru mine. Dacă cineva consideră că acestea se alcătuiesc conform vizelor de reşedinţă a cetăţenilor se înşeală amarnic. De fapt şi eu consideram că procedura este anumea aceasta şi nu alta.
Căutând pe pagina Curţii Constituţionale, am găsit o hotărâre prin care instituţia „vizei de reşedinţă” sau „vizei de domiciliu” este declarată neconstituţională.
Apropo, poliţia noastră naţională nu prea cunoaşte acest fapt. În cazul în care vi se spune că sunteţi obligaţi să aveţi viză de reşedinţă, puteţi să faceţi trimitere, fără frică, la decizia Curţii Constituţionale di
Noţiunea de viză de reşedinţă lipseşte şi din ultimul cod electoral. Cu toate acestea, din câte ţin minte, la ultimele alegeri (2005 şi 2007) au avut drept de vot doar cetăţenii cu viza de domiciliu. Posibil, este vorba de o confuzie sau o înţelegere eronată a codului electoral de către membrii birourile electorale.
Care este totuşi criteriul alcătuirii listelor electorale? Dacă e să judecăm procedurile, formarea listelor rămâne la discreţia absolută a administraţiei publice locale şi a birourilor electorale. Să nu uităm că de cele mai multe ori, funcţionarii locali devin şi funcţionari electorali în perioada alegerilor.
Iată de spune codul electoral (articolul 39(1)) despre alcătuirea listelor electorale: „Listele electorale se întocmesc de către primărie, în două exemplare, pentru fiecare secţie de votare şi includ toţi cetăţenii cu drept de vot care, la momentul întocmirii listelor, domiciliază în raza acestora. După ce au fost întocmite, listele se verifică la domiciliul alegătorilor înscrişi în ele, se semnează de către primarul localităţii şi se aduc la cunoştinţă publică cel mai târziu cu 20 de zile înainte de ziua alegerilor.”
„Domicilierea” este o noţiune destul de relativă dacă nu presupune şi „viza de reşedinţă”, părerea mea. Iar în liste ar putea fi incluse absolut orice persoane, care ar putea ulterior vota de 2-3-4 ori. Sper să mă contrazică cineva.
