Răspuns pentru D-nul Mateescu
Dragă Tudor,
Se pare că sunt necesare câteva precizări de "metodă":
Obs. Pentru cei care citiţi acest post şi nu ştiţi despre ce este vorba: doresc să răspund, cum se cuvine, lui Tudor, care mi-a inspirat, şi apoi comentat, acest post. Dincolo de faptul că nu sunt de acord cu ce a scris acolo vă invit să-l vizitaţi!
1. Sunt convins că ceea ce este scris în articolul tău nu este 100% ideea ta. Asta nu înseamnă că te acuz de ceva. Nu sunt de acord cu cei care consideră că blogul este un spaţiu al legalităţii, sau mă rog, încă nu este. Sper să rămână aşa. Dar am mai găsit astfel de articole, netul este plin de ele, de când a început blogul să fie şi o "afacere" lumea s-a gândit să dea "sfaturi". Discuţia asta este destul de veche, începută cu amicul meu Adrian (Ciubotaru) şi purtată şi cu alţii, nu neapărat mediaţi de bolg. Părerea mea, pentru moment evident, este că blogul nu e o afacere, chiar dacă este. Adică pentru unii aduce bani. Treaba lor. Ei au nevoie de "sfaturi" pentru că interesul lor e traficul şi clickul. Al meu nu, nici traficul, nici clickul. Nici omogenitatea cititorilor. Şi tocmai de aceea nu-i pot pune pe toţi în aceeaşi oală, şi astfel, să le ofer de fiecare dată aceeaşi chestie. Cu siguranţă că blogul o să aibă o ascensiune tot mai mare. Şi atunci o să se ivească şi teorii ale blogului, care deja există de fapt, in nuce, prin multe zone, dar mă refer în afara netului. Blogul o să devină gen literar, cu secţiunile de rigoare, şi evident că atunci ceea ce tu spui în articolul tău o să ajute pe cei care simt nevoia să-ţi adopte ideile... şi nu doar ale tale. Mie unul nu-mi surâde aplicare unei "metode" la ceea ce scriu. Nici nu pot de altfel. Sunt injiner, nu literat. Nu ştiu scrie "corect", din toate punctele de vedere ale corectului. Rectitudo este ceea ce traduce în latină acest cuvânt. Varianta lui greacă este homoiosis, adecvarea, adecvarea la conţinut într-un mod esenţial. Numai că latinii au reinterpretat adecvarea printr-o referire la o verticalitate slabă... una statală, imperială, caezarică, şi mai apoi una religioasă. Rectitudo a devenit astfel urmarea a ceea ce este ridicat (rectum) ca fiind stabil şi drept, este marca puterii, a legii, este un fel de Numele-Tatălui, este legea, este ceea ce pare un "sfat", dar este un sfat venit "de sus", de la o putere pe care nu mereu o poţi accepta. Şi dacă-ţi aduci aminte Oedip şi-a omorât tatăl, fără a ajunge el însuşi Tatăl, deşi a avut-o pe Antigona. Aşa că Oedip a devenit anomos, cel-fără-de-lege, un pribeag, un om fără cetate, fără instituţie deasupra capului. Voi scrie un post despre anarhie şi te invit să-l citeşti, dacă doreşti, deşi nu vei câştiga nimic, sau nu vei pierde nimic dacă nu vei fi curios.
2. Cât priveşte referinţele la o serie de gânditori trebuie să-ţi spun, pentru că nu cred ca ai avut răbdarea şi interesul să-mi citeşti blogul (nici nu merită, deci nu încurajez acest fapt), că aici nu este un spaţiu în care să mă simt nevoit să argumentez o idee. Sau să susţin ştiinţific ceea ce spun. Acesta este spaţiu meu personal, al isteriilor mele, al frustrărilor mele (sexuale sau etc. cum bine ai observat), al schizofreniilor mele, al idiosincraziilor şi capriciilor mele de moment. Nu este un blog ataşat cultural unei idei, unui gânditor, unei Weltanshaung alta decât personală, care e schimbătoare şi de care nu dau socoteală nimănui. Aici citatul se întâmplă prin bunăvoinţa mea şi nu pentru că moralmente ştiinţific sunt constrâns să-l dau sau să consemnez o sursă. Când scriu un articol cu compuşii mei atunci citez totul şi dau toate trimiterile, asta pentru că vreau să-l public într-o revistă. Însă blogul ăsta nu e JOC (Journal of Organic Chemistry). E doar ceea ce se întâmplă când mă joc.
Aşadar, cuvântul grec la care făceam referire nu este socratic sau presocratic. El nu ţine decât de o interpretare heideggeriană a lui aletheia... interpretare pe care o găseşti în multe din lucrările lui. Apoi, referitor la dialectica hegeliană, care este total diferită de cea socratică-platoniciană, pot spune doar că metoda treptelor nu este una care să aibă legătură cu ceea ce filosoful german înţelegea prin dialectică. Dialectica lui, cea a tezei, anti-tezei, şi sin-tezei (sin traduce pe syn din greacă, şi înseamnă "cu" sau "împreună", ca în syn-phonia) nu poate da socoteală de aceste reţete pentru orice. Trebuie să recunosc faptul că nu am reuşit să termin Fenomenologia Spiritului, deci e posibil să mă înşel în aprecierile mele (Logica cu atât mai puţin, dar cum ziceam, sunt chimist nu filosof, ceea ce citesc din filosofie este la discreţia mea, nu urmez o curiculă, şi mai ales nu sunt atras de filosofiile sistematice, cu toată iubirea mea pentru Aristotel, am audiat însă cursul prof. Ciomoş de Filosofie comparată în care a discutat pasaje din Fenomenologie, Meditaţiile lui Husserl, şi aplicări în psihanaliză), dar sunt confident în ceea ce spunea Noica, adaptat, că dacă-mi place filosofia o să-l găsesc şi pe Hegel la un moment dat. Nu am înţeles însă referirea la Aristotel şi natura cauzelor. Eu nu am citat din Aristotel şi nici nu mă refeream la el... cel puţin aşa cred. Evident că poate să fie invocat ca părinte al logicii oriunde e vorba de logică dar logica lui este a limbajului şi, eventual, gândirii, deci nu are legătură cu reţetele despre care vorbeai. În plus, realul actual este mai degrabă o abordare hermeneutică decât realul grecilor.
3. Summa. În concluzie, nu apreciez argumentele ad hominem, deşi e evident că m-am legat şi io de mulţi, dar nu pentru că nu eram de acord cu gândirea lor. Nici de tine nu m-am legat personal ci doar de postul tău şi de ceea ce scrie acolo, ceea ce nu consider să fie contribuţia ta 100%. Faptul că-ţi structurezi aşa posturile asta e treaba ta. Mi se pare un pic hilar să dai o metodă de a atrage cititori pe blog, chiar pe blogul tau. Io ca cititor m-aş simţi jignit. Dar asta e altă poveste. Asta poate ţine de diferenţa dintre cei care "produc" ceva prin blog şi cei care nu fac asta. Succes şi când mai ai chef mai putem discuta!
Se pare că sunt necesare câteva precizări de "metodă":
Obs. Pentru cei care citiţi acest post şi nu ştiţi despre ce este vorba: doresc să răspund, cum se cuvine, lui Tudor, care mi-a inspirat, şi apoi comentat, acest post. Dincolo de faptul că nu sunt de acord cu ce a scris acolo vă invit să-l vizitaţi!
1. Sunt convins că ceea ce este scris în articolul tău nu este 100% ideea ta. Asta nu înseamnă că te acuz de ceva. Nu sunt de acord cu cei care consideră că blogul este un spaţiu al legalităţii, sau mă rog, încă nu este. Sper să rămână aşa. Dar am mai găsit astfel de articole, netul este plin de ele, de când a început blogul să fie şi o "afacere" lumea s-a gândit să dea "sfaturi". Discuţia asta este destul de veche, începută cu amicul meu Adrian (Ciubotaru) şi purtată şi cu alţii, nu neapărat mediaţi de bolg. Părerea mea, pentru moment evident, este că blogul nu e o afacere, chiar dacă este. Adică pentru unii aduce bani. Treaba lor. Ei au nevoie de "sfaturi" pentru că interesul lor e traficul şi clickul. Al meu nu, nici traficul, nici clickul. Nici omogenitatea cititorilor. Şi tocmai de aceea nu-i pot pune pe toţi în aceeaşi oală, şi astfel, să le ofer de fiecare dată aceeaşi chestie. Cu siguranţă că blogul o să aibă o ascensiune tot mai mare. Şi atunci o să se ivească şi teorii ale blogului, care deja există de fapt, in nuce, prin multe zone, dar mă refer în afara netului. Blogul o să devină gen literar, cu secţiunile de rigoare, şi evident că atunci ceea ce tu spui în articolul tău o să ajute pe cei care simt nevoia să-ţi adopte ideile... şi nu doar ale tale. Mie unul nu-mi surâde aplicare unei "metode" la ceea ce scriu. Nici nu pot de altfel. Sunt injiner, nu literat. Nu ştiu scrie "corect", din toate punctele de vedere ale corectului. Rectitudo este ceea ce traduce în latină acest cuvânt. Varianta lui greacă este homoiosis, adecvarea, adecvarea la conţinut într-un mod esenţial. Numai că latinii au reinterpretat adecvarea printr-o referire la o verticalitate slabă... una statală, imperială, caezarică, şi mai apoi una religioasă. Rectitudo a devenit astfel urmarea a ceea ce este ridicat (rectum) ca fiind stabil şi drept, este marca puterii, a legii, este un fel de Numele-Tatălui, este legea, este ceea ce pare un "sfat", dar este un sfat venit "de sus", de la o putere pe care nu mereu o poţi accepta. Şi dacă-ţi aduci aminte Oedip şi-a omorât tatăl, fără a ajunge el însuşi Tatăl, deşi a avut-o pe Antigona. Aşa că Oedip a devenit anomos, cel-fără-de-lege, un pribeag, un om fără cetate, fără instituţie deasupra capului. Voi scrie un post despre anarhie şi te invit să-l citeşti, dacă doreşti, deşi nu vei câştiga nimic, sau nu vei pierde nimic dacă nu vei fi curios.
2. Cât priveşte referinţele la o serie de gânditori trebuie să-ţi spun, pentru că nu cred ca ai avut răbdarea şi interesul să-mi citeşti blogul (nici nu merită, deci nu încurajez acest fapt), că aici nu este un spaţiu în care să mă simt nevoit să argumentez o idee. Sau să susţin ştiinţific ceea ce spun. Acesta este spaţiu meu personal, al isteriilor mele, al frustrărilor mele (sexuale sau etc. cum bine ai observat), al schizofreniilor mele, al idiosincraziilor şi capriciilor mele de moment. Nu este un blog ataşat cultural unei idei, unui gânditor, unei Weltanshaung alta decât personală, care e schimbătoare şi de care nu dau socoteală nimănui. Aici citatul se întâmplă prin bunăvoinţa mea şi nu pentru că moralmente ştiinţific sunt constrâns să-l dau sau să consemnez o sursă. Când scriu un articol cu compuşii mei atunci citez totul şi dau toate trimiterile, asta pentru că vreau să-l public într-o revistă. Însă blogul ăsta nu e JOC (Journal of Organic Chemistry). E doar ceea ce se întâmplă când mă joc.
Aşadar, cuvântul grec la care făceam referire nu este socratic sau presocratic. El nu ţine decât de o interpretare heideggeriană a lui aletheia... interpretare pe care o găseşti în multe din lucrările lui. Apoi, referitor la dialectica hegeliană, care este total diferită de cea socratică-platoniciană, pot spune doar că metoda treptelor nu este una care să aibă legătură cu ceea ce filosoful german înţelegea prin dialectică. Dialectica lui, cea a tezei, anti-tezei, şi sin-tezei (sin traduce pe syn din greacă, şi înseamnă "cu" sau "împreună", ca în syn-phonia) nu poate da socoteală de aceste reţete pentru orice. Trebuie să recunosc faptul că nu am reuşit să termin Fenomenologia Spiritului, deci e posibil să mă înşel în aprecierile mele (Logica cu atât mai puţin, dar cum ziceam, sunt chimist nu filosof, ceea ce citesc din filosofie este la discreţia mea, nu urmez o curiculă, şi mai ales nu sunt atras de filosofiile sistematice, cu toată iubirea mea pentru Aristotel, am audiat însă cursul prof. Ciomoş de Filosofie comparată în care a discutat pasaje din Fenomenologie, Meditaţiile lui Husserl, şi aplicări în psihanaliză), dar sunt confident în ceea ce spunea Noica, adaptat, că dacă-mi place filosofia o să-l găsesc şi pe Hegel la un moment dat. Nu am înţeles însă referirea la Aristotel şi natura cauzelor. Eu nu am citat din Aristotel şi nici nu mă refeream la el... cel puţin aşa cred. Evident că poate să fie invocat ca părinte al logicii oriunde e vorba de logică dar logica lui este a limbajului şi, eventual, gândirii, deci nu are legătură cu reţetele despre care vorbeai. În plus, realul actual este mai degrabă o abordare hermeneutică decât realul grecilor.
3. Summa. În concluzie, nu apreciez argumentele ad hominem, deşi e evident că m-am legat şi io de mulţi, dar nu pentru că nu eram de acord cu gândirea lor. Nici de tine nu m-am legat personal ci doar de postul tău şi de ceea ce scrie acolo, ceea ce nu consider să fie contribuţia ta 100%. Faptul că-ţi structurezi aşa posturile asta e treaba ta. Mi se pare un pic hilar să dai o metodă de a atrage cititori pe blog, chiar pe blogul tau. Io ca cititor m-aş simţi jignit. Dar asta e altă poveste. Asta poate ţine de diferenţa dintre cei care "produc" ceva prin blog şi cei care nu fac asta. Succes şi când mai ai chef mai putem discuta!
Sursa
2007-10-29 13:03:58