Reținut de polițiști, acesta a decedat la puțin timp după ce a fost adus la comisariat. Bărbatul avea 29 de ani și a ajuns la Comisariatul de Poliție din sectorul Râșcani după ce a fost reținut în stradă de către o patrulă a Regimentului ”Scut” Potrivit Procuraturii Râșcani, care anchetează cazul, tânărul era în stare avansată de ebrietate. În urma interogatoriului, bărbatul a fost dus în izolatorul comisariatului de poliție. După ceva timp, colegul său de celulă a chemat polițiștii, spunând că acestuia i s-a făcut rău. Procurorii ne-au spus că bărbatul a suferit un atac de cord și a decedat, precizând că pe corpul lui nu au fost găsite urme de violență. Potrivit anchetatorilor, este vorba despre o persoană fără adăpost. Cazul este cercetat de Procuratura de sector. Totodată, comisarul sectorului Râșcani nu a confirmat, dar nici nu a infirmat cazul.
- Sursa: Pro TV