Vata roză, dulce, de zahăr, obţinută cu atîtea lacrimi de crocodil, se topea acum pe asfaltul umed.
Rămase încremenită.
Gura mică uşor întredeschisă, ochii mari şi senini, ca cerul după ploaie.
Privi fascinată acel vîrtej de forme nedesluşite, feţe intinse, rîsete deformate, lumină şi sunet viu. O adiere uşoară îi încurcă firele subţiri din părul de aur, de copilă zvăpăiată, trezind-o parcă dintr-un vis halucinant.
Zîmbi.
Cu paşi mici,dar siguri, păşi într-o altă lume, magică, plină de culori şi lumini. Părea o mică piesă, perfectă, care întregea jucăria imensă, de proporţii reale. Acea piesă unică, care i-ar fi dat suflare, care ar fi pus totul în mişcare şi ar fi făcut-o vie.
Jocul începu.
Un pas, apoi altul...toţi dansează. Se rotesc domol în ritm de vals. Voci de departe, imagini aprinse, lumea se roteşte şi ea, în sens opus. Se amestecă cu asfaltul,cu noaptea, cu stelele şi gîndurile amorfe.
Ea...nu mai este copilă.
Aceeaşi rochie verde, florea devine un fular roşu, iar sandalele nişte bocanci grei. Roşii. Să se combine cu fularu'.
Priveşte absentă, cu ochii trişti şi goi, rătăcită în uitare. Se dizolvă încet printre luminile de foc, printre culori, delir şi suflete moarte.
Dansează şi ea.
Valsul vieţii.
Valsul morţii.
