Nea’ Piti (scuzati-ma ca ma adresez asa, dar am inteles ca este ok), ma numesc Cojocari Vitalie, sunt un tanar de 25 de ani, suplu, sanatos, alerg bine. Stiu sa joc fotbal, adica nimeresc mingea nu ca orbii pe care ii convocati la nationala. Stiu sa alerg, bine nu atat de bezmetic ca scapatatul de Banel, adica cu folos. Stiu sa driblez. Pot sa dau si un pas, nu ca handicapatii ce imbraca tricourile alea galbene. Nu injur jurnalistii, doar si eu sunt jurnalist. Cum sa ma injur pe mine? Nu vreau masini scumpe, nu vreau discoteci, nu vreau droguri. Imi ajunge un Logan, o piesa de teatru si un pahar de vin bun, dar numai unul. Dau goluri in poarta adversarului si nu ca stim noi cine, in propria poarta.
Cat despre experienta mea de fotbalist. Am fost selectionat la echipa din satul meu. Atentie nea Piti, asta atunci cand nici nu aveam 18 ani si inca mai mergeam pe acasa. Sa va descriu un gol marca Vitalie Cojocari. Jucam cu echipa satului de peste doua dealuri. Jucam mijlocas, un pic avansat. Am interceptat balonul la mijlocul terenului, am pornit singur spre poarta inamica, l-am driblat pe unul din fundasi, am alergat in continuare si i-am strecurat mingea printre picioare portarului. Nici nu i-a venit sa creada ca a fost gol. Uite-asa Nea Pitzi.
De ce-ti spun toate astea. Este simplu. Vreau sa ma iei si pe mine in nationala. Nu ca ard de nerabdare sa joc fotbal cu nationala, mai bine joc pe maidan decat cu incalcitii tai. Am nevoie de cetatenia romana. Am vazut ca recent unui fotbalist german, care cica ar avea radacini romane, i-ati acordat-o. Hm, va puneti sperante in el? Credeti ca daca era cu adevarat bun nu ajungea in nationala Germaniei? Nu va grabiti cu raspunsurile si propunerile din acest ravas deschis. Sau nu, ar trebui sa va grabiti. Nea Piti, aveti mai mare nevoie de macar un fotbalist valoros in lot decat am eu nevoie de cetatenie. Se apropie meciul cu Serbia. Eu, de, mai astept inca un an pana pot sa depun actele pentru redobandirea cetateniei romane aici la Bucuresti .