Organizaţiile sectare, aflate sub oblăduirea cultelor neînregistrate oficial în Republica Moldova, îşi continuă nestingherite activitatea, în pofida faptului că anterior, în anul 2002, una din organizaţiile acesteia, CARP, înregistrată oficial în calitate de organizaţie studenţească, în realitate o sectă religioasă, a fost scoasă în afara legii de Ministerul Justiţiei din Moldova.
Pe plan internaţional, secta activează sub acoperirea mai multor organizaţii. Aşa cum ar fi IRFF-ONLUS, Fundaţiei Internaţionale pentru Educaţie din America, Asociaţia Internaţională pentru Educaţie şi alte peste 200 de organizaţii şi fundaţii. În Moldova, secta activează sub acoperirea a patru organizaţii: „Federaţiei pentru Unificare şi Pace”, „Federaţia Femeilor pentru Pace”, „Asociaţia Internaţională pentru Educaţie” şi „Serviciu pentru Pace”.
În pofida faptului că autorităţile cunosc rolul distructiv al liderului spiritual al sectei Sung Myung Moon (în 2005 acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova şi în Rusia), structurile sale continuă să funcţioneze nestingherit şi chiar să colaboreze cu Ministerul Educaţiei şi asociaţii obşteşti sub masca diverselor proiecte „filantropice” şi „educaţionale”.
IRFF Onlus nici nu ascunde apartenenţa sa la cultul moonist. Iată ce găsim pe pagina oficială a organizaţiei (http://irffonlusmd.net) în secţiunea „Temeliile noastre”: „Întemeiată prin inspiraţia venerabilului Sun Myung Moon şi a soţiei sale în 1975, IRFF a căutat să-şi atingă scopul prin crearea şi subvenţionarea proiectelor de dezvoltare care stimulează schimbul de cunoştinţe, talente şi servicii între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Stilul de viaţă al fondatorilor este “viaţa întru binele celorlalţi”. Pornind de la această viziune ei au iniţiat o vastă mişcare de unificare la scară mondială pentru a reuni întreaga omenire într-o singură familie a păcii.” Principii şi scopuri, aparent nobile, false şi perfide în realitate.
Ce fel de „viaţă întru binele celorlalţi” duce liderul spiritual al moon-iştilor, ne vorbesc cele 16 privaţiuni de libertate pentru diverse delicvenţe: începând cu raporturi sexuale cu minorii şi sfârşind cu evaziuni fiscale.
Sun Myung Moon nu se ruşinează să declare că este „noul mesia”, iar membrii organizaţiilor mooniste îl declară pe acesta şi soţia sa „adevăraţi părinţi ai omenirii”. Liderul mooniştilor nu îşi ascunde intenţiile de cucerire a puterii în statele ex-sovietice: “După căderea imperiului roman, creştinii au moştenit puterea în stat. Acum văd clar că dacă membrii organizaţiei noastre, pe lângă desăvârşirea morală pe care o dobândesc prin ascultarea de cuviosul Moon, vor progresa în domeniul profesional, posibilităţile noastre în Europa de Răsărit vor fi nelimitate. Cineva trebuie să moştenească puterea statală în imperiul comunist care se destramă. Astfel că trebuie să privim cu optimism spre anii 90″ (Unification News, January, 1990) În multe state, printre care şi Franţa, activitatea organizaţiilor patronate de Moon este interzisă.
Una din cele mai recente activităţi ai organizaţiilor mooniste din Moldova este „Summitul liderilor de tineret pentru pace şi dezvoltare, cu genericul: „Omenirea este o familie - o nouă viziune pentru pace în secolul XXI”. La această manifestaţie au fost invitaţi mai mulţi lideri de ONG-uri şi reprezentanţi ai mass-media. Unul din organizatorii evenimentului este chiar Mihai Calestru, liderul fostei asociaţii CARP, căreia, acum câţiva ani, Ministerul Justiţiei a declarat război. În pofida acestui fapt, mooniştii afirmă că au stabilite relaţii de colaborare cu Ministerul Educaţiei, iar una din organizaţiile („Serviciul pentru Pace”) sale este membru cu drepturi depline al Consiliului Naţional al Tinerilor din Moldova. Membrii cultului moonist nu pierd nici o ocazie de a propaga ideile „Principiului Divin”, lucrare elaborată de Sun Myung Moon care însumează toate conceptele autoproclamatului „mesia” şi „părinte al omenirii”.
