Am trecut azi pe la “Belşugul Ţării” să cumpăr nişte produse. Încetul cu încetul, coada la care mă aşezasem a căpătat dimensiuni impunătoare: a fost adusă pâine electorală, ieftină, şi lumea săracă şi înfometată s-a grăbit să profite. În urma mea, o bătrână corpolentă abia se ţinea pe picioarele oloage şi respira din greu. Dar cred că mai mult de jumătate dint toate persoanele din rând erau în situaţia ei.
La un moment dat, un bărbat se apropie de vânzătoare şi îi ceru în rusă să-i dea fără rând o pâine, pentru un frontovic. Femeia din spatele meu începu să-şi manifeste nemulţumirea. “Dar nu e pentru mine, e pentru un om care a lupatat pe front”, îşi începu el argumentaţia. Şi-a imaginat probabil că toţi o să încremenească la auzul cuvântului magic “frontovic” şi o să-i permită să cumpere făcând abstracţie de toţi ologii din spate, şi încă cu închinăciuni. Totuşi, argumentul nu a impresionat prea mult. “Moldovenii iştia nu ti înţăleg nishiodată!!!”, aruncă el la plecare.
Peste câteva minute, de vânzătoare se apropie frontovicul cu pricina. Arăta uimitor de bine, mergea drept, fără eforturi deosebite. Probabil, a ştiut să-şi aleagă un tranşeu mai uscat sau un tufar mai umbros în timpul luptelor crâncene, dar nu avea deloc o înfăţişare chinuită. I-a întins autoritar banii vânzătoarei şi, cu un aer suveran, de parcă era singur pe lume, îşi luă pâinea şi plecă privind de asupra oamenilor din coadă.
Aşa sunt veteranii de război din RM. S-au obişnuit să se creadă buricul pământului, un soi de supraoameni, care au doar drepturi şi privilegii pentru că ne-au salvat. Aşa ne-au spus la şcoală - şi nouă, şi lor. Numai că nu înţeleg cât poate să trăiască un om, chiar dacă a luptat pe front. Cel mai tânăr dintre ei ar fi trebuit să fi depăşit de mult 80 de ani. Totuşi, mi se creează impresia că numărul lor creşte din an în an. Poate de aceea vrea să cunosc numărul lor exact, date privitoare la ziua lor de naştere. Pur şi simplu, aş fi curios să ştiu dacă voi reuşi ori nu să le supravieţuiesc…