“A avut antecedente penale” - iată enunţul standard pe care îl emit capii MAI-ului atunci când vine vorba să justifice acţiunile dubioase ale unor angajaţi din aceasta structură de forţă. Prin urmare, poliţia încearcă să ne inducă ideea că partea agresată, în cazul de faţă - asasinată, nu a fost chiar atât de neprihănită precum am înclina noi să credem. Căci el a comis crime în trecut şi oricând riscă să recidiveze. Instinctul crimiunal e adând sădit în el şi poate oricând răbufni la suprafaţă, punând în pericol populaţia întregului oraş. Iar poliţistul e şi el om, poate greşi. Dar să nu-l judecăm prea aspru, căci are o meserie grea, se confruntă zilnic cu criminali sau cu potenţiali criminali, gata să ne taie gâtul sau să ne zboare creierii. Nu e mai bine să le prevenim acţiunile şi să le facem noi capurile terci? La urma urmei, a fost măturat un potenţia criminal, care avea deja la activ, după cum spuneam, antecedente penale şi în care morbul crimei era adânc înrădăcinat.
Oare când nu vom mai auzi formularea stupidă şi criminală, folosită cu orice ocazie de cei cu epoleţi “a avut antecedente penale”? Poţi să învinuieşti la nesfârşit pe cineva pentru o crimă? Cred că invocaţia anacronică a poliţiei ar trebui să servească drept circumstanţă agravantă, deoarece culpabilizează din start pe cineva a cărui crimă n-a fost dovedită.
Membrii Hyde Park cunosc destul de bine acuzaţia. După ce sunt arestaţi când manifestă legal şi sunt arestaţi ilegal, li se mai pune în cârcă şi formula “a avut antecedente administrative”…