Postul pentru concurs. Etapa 1

Din suita definiţiilor unui blog, pertinente unele, altele mai puţin, principala caracteristică pe care am reţinut-o este: BLOGUL=FORMĂ DE COMUNICARE.

De fiecare dată când aud cuvântul „comunicare”, am un reflex mai intens ca al câinelui pavlovian. Îmi aduc aminte de profa mea de lingvistică care (cacofonie intenţionată!) avea cel mai stupid principiu posibil: niciun student nu ştie materia de 10. În afara certurilor cu ea, moderate totuşi, luasem 9, mi-a mai rămas ca amintire şi un desen împrăştiat de ea cu creta pe o tablă mai mult murdară decât verde. Erau doi omuleţi. Unul cu o gură mare (nu vă gandiţi la prostii) şi unul cu urechile mari. Cei doi, emiţătorul şi receptorul, constitue, alături de mesaj, sfânta treime a clasicului model al comunicării.

Modul în care emiţătorul codifică mesajul depinde de conţinutul acestuia, de abilităţile şi de starea de spirit a expeditorului, ca şi de supoziţiile pe care le face cu privire la receptor. Mesajul poate fi expediat printr-un mijloc de tip televiziune, ziare, radio, e-mail, Internet, SMS etc. În cazul unui blogger pur sânge, principala modalitate de comunicare este blogul propriu-zis, adică Internet. Pentru bloggerii tridimensionali (jurnalişti sau politicieni, de exemplu), blogul este încă o cale adăugată în paleta cu care acesta comunică mesajul unui public anume. Deci, în cazul nostru, rolul omuleţului cu gură mare îi este rezervat bloggerului, iar cel al urecheatului îi revine cititorului, metonimic vorbind. Primul bate de zor cu mouseul sau touchpadul în timpanele, transformate în pupile, ale celui de-al doilea.

Acum că am stabilit rolurile, mergem şi la decor. Receptorul trebuie să decodifice mesajul trimis de emiţător. Odată mesajul decodificat, emiţătorul aşeaptă un răspuns din partea receptorului, mai pe neromâneşte spus, feedback. Acesta poate fi aprobator sau dezaprobator. Spre deosebire de alte forme de comunicare cu seturi diferite de emiţători şi receptori, în cazul bloggerilor orice feedback e binevenit. Orice comentariu în plus e o binecuvântare, iar lipsa lui e un blestem izvorât din negurile keyboardului. Un comentariu e dovada concretă şi virtuală, în acelaşi timp, a faptului că blogul este citit, deşi, bineînţeles, există şi cititori care nu vor sau nu au timp să lase vreo urmă a trecerii lor prin pagina unui blogger. Din grupul celor care se opresc pentru a reacţiona grafic la scrierea unui blogger fac parte şi ... alţi bloggeri. Scopul celor din urmă în acest caz este unul foarte simplu, reprezentând şi tema acestui post: promovarea unui blog.

Aşadar, am stabilit că plasarea de comentarii pe alte bloguri (şi forumuri, nişte bloguri colective într-un fel) este una din metodele de promovare a propriului blog. Totuşi, oferirea de feedback nu garantează întotdeauna o reciprocitate. De obicei, acest lucru e valabil ierarhic descendent. Atunci când unui blogger-guru, impresionat de insistenţa unui ID plasat fie înainte, fie în urma unui lung şir de comentarii, i se face milă şi comentează şi el blogul acelui semiîncepător (la începători nici nu coboară, e prea departe), cel din urmă devine automat abonat la comentarea blogurilor gurului pe câteva luni înainte. În schimb, comentariul gurului aduce după ele alte priviri iscoditoare şi, în cazuri fericite, alte comentarii, dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i pe cei de la Technorati.

O altă formă de promovare caracteristică blogurilor este şi cea a plasării acestora în diferite topuri şi directoare web. Pe lângă mesajul clar, venit din poziţia în top a blogului, anumiţi bloggeri mai folosesc şi posturi specifice menţionând urcarea în top a propriei creaţii pentru a convinge cititorul că, dacă a ajuns întâmplător pe acel blog, merită să revină, iar dacă citeşte blogul de ceva timp, a făcut alegerea potrivită. Uneori, această formă capătă nuanţe ilare, cu poze ale topului respectiv şi cu o săgeată îndreptată înspre locul ocupat de blog. Totuşi, în majoritatea cazurilor, această formă de promovare îşi atinge scopul punându-l pe vizitator în ipostaza unui personaj din povestea Fraţilor Grimm cu defilarea regelui gol. E bun, frate, uite pe ce loc e în top!

Dacă tot am pomenit-o mai sus pe profa de lingivstica, o să continui cu incursiunea în existenţa mea etudiantă şi o să vă spun o „istorioră didactică” preluată de la un prof extraordinar, cel de Economie Politică. Deci, înainte de apariţia pe scară largă a banilor, valoarea unui bun era determinată de dezirabiliatea sa în raport cu alte bunuri disponibile. Un crescător de oi căruia îi trebuia fân şi un producător de fân care avea nevoie de lână şi de carne ar fi considerat că bunurile celuilalt au o valoare suficient de mare pentru ca fiecare dintre ei să cedeze o parte din ce are în schimbul produsului celuilalt. Doi producători de fân, pe de altă parte, nu ar fi fost dispuşi să facă schimb de fân unul cu celălalt. Surprise! În cazul lumii blogate, acest principiu pare să funcţioneze exact invers. Bloggerii scriind pe aceeaşi tematică tind să se promoveze reciproc, formând, de cele mai multe ori, adevărate comunităţi virtuale. În acest caz, forma de promovare poate lua diferite aspecte: publicitate reciprocă realizată prin linkbuilding, sau publicitate virală (aka „din gură în gură”, ca folclorul oral). Tot în această categorie putem include newsletter-urile şi RSS-urile, care, mai nou, permit şi includerea de publicitate. Rămânând la capitolul comunităţi, tot mai multe dintre acestea organizează întâlniri la care bloggaţii sunt invitaţi întru socializare.

Promovarea blogurilor se face şi prin indexarea acestora în diferite motoare de căutare, asta în cazul bloggerilor mai conştiincioşi, sau prin arborarea de status message în messengerele noastre cele de toate zilele. În rest, rămân metodele clasice de promovare prin publicitatea de orice gen: TV şi Radio (referinţe, că spoturi nu prea am văzut), Stickere, Graffiti, Tricouri etc.

Cea mai nouă, mai în vogă şi ingenioasă metodă de promovare este organizarea de concursuri între bloggeri, bloggeri.ro nefiind singurii care o fac, dar nu dau nume ca să nu fac publicitate gratuită. În acest caz, deşi beneficiul e reciproc, partea leului revine organizatorilor, ceea ce e şi normal.

Pe lângă metodele de promovare enumerate mai sus, agreate şi de mine, există şi metode mai puţin ortodoxe: plasarea de linkuri false în interiorul unui alt site şi inserarea de taguri false, gen: „Andreea Marin, ceartă, Mihaela Rădulescu”, sau „Monica, Iri, Restaurant”. Recent, la grupul celor două a aderat şi metoda de fake-blog, inaugurată de întemeietorul blogului lui Varujan V. Pambuccian.

La final, nu vreau să trec cu vederea şi formele mai speciale de promovare a blogurilor, una descoperită de mine în urma unui search copilăros la „promovare bloguri”: îţi scrii adresa pe fund şi ieşi cu ea în oraş. Acum, oi avea eu fundul mare, da www.constantincodreanu.blogspot.com nu încape scris pe el cum n-ai da.