De ziua mea, o colega mi-a daruit o carte: “Imparatul mustelor” de William Golding. Multumesc frumos Toni. O carte daruita este mai mult decat un cadou, o carte daruita este un kilogram de minte, o tona de simturi, sentimente, noi oameni, noi experiente. Cititi oameni buni, cititi si veti fi mai destepti, mai puternici, mai increzatori in fortele proprii.
Eram mic. Eram elev al scolii medii din satul Cuizauca, Raionul Rezina (un minijudet din nordul Republicii Moldova), iar viata mea nu insemna decat munca, ore, fotbal pe maidan si un pic de televizor. Pe atunci nu stiam ca exista calculatoare, pe atunci nu priveam decat 2 posturi de televiziune, iar acest lucru a fost mai degraba o binecuvantare. Am cautat sa umplu golul de informatie si am descoperit cartile, dar mai intai am descoperit biblioteca. Aceasta m-a cucerit cu rafturile pline, cu mirosul cartilor, cu sutele de mii de cuvinte pe care le contin. Biserica, nu altceva.
In fiecare saptamana luam 5 carti. Nu dormeam noaptea si le inghiteam pana la sfarsitul saptamanii. Nu prea stiam ce sa citesc, asa ca pasii imi erau haotici. Am citit mai intai din aventuri. Cartile ma duceau spre stele indepartate, spre lumi care nu exista, ma transferau in istorie, luptam cot la cot cu hobbitii, o salvam pe Aelita. Daca s-au terminat romanele de aventuri din biblioteca am trecut la alte carti. Tin minte primul meu roman de aventuri amoroase. Nu aveam decat vreo 12 ani si credeam ca aveam in mana o carte despre aventurile unui tanar intr-un oras. Mare dezamagire am mai trait cand am inteles ca tanarul nici nu avea de gand sa se lupte cu fortele oculte, barem nici pistol nu avea. Oricum, cartea nu a fost rea. Mai ales ca a fost in romana - mare raritate cartile in romana.
Mai tin minte ca atunci cand am implinit 10 ani am primit in dar un roman despre aventurile lui Tarzan. Din pacate era in rusa. Si cum nu aveam ce citi, am inceput lectura. Uite-asa am inceput sa citesc si in rusa. Bine, caci biblioteca din sat era plina de carti in limba lui Dostoievski, dar si rau pentru ca nu l-am gasit pe Dostoievski in biblioteca sateasca. In schimb am gasit si am citit carti de propaganda sovietica, gen: “Cum s-a calit otelul”, “Balada prietenului meu”. Norocul meu a fost ca nu am ramas indoctrinat. Mirare, la cate carti comuniste am citit.
Astazi am un singur regret. Stiu, sunt constient, ca am citit prea putin. Stiu, sunt constient, ca citesc prea putin. Daca as mai avea trei vieti, una as sta cu prietena mea, una cu familia si prietenii, iar in a treia as citi…