Dureri și bucurii gravate pe nisip și pietre…

Adesea mă gîndesc la sensul profund al existenței noastre, la menirea noastră pe acest pămînt, la scopurile, visele care ne fac viața mai frumoasă, la întrebarea ,,de ce existăm?,,. Și dacă pentru unii existența se limitează doar la hrană, distracții și somn, pentru alții existența în sine reprezintă un complex al ființei, o armonie care echilibrează sufletul și corpul, care mențin spiritul într-o stare sănătoasă.

Omul, prin natura sa este o întruchipare a binelui și a răului, un amalgam de calități și defecte;  un ,,animal,, veșnic însetat  de cunoaștere sau din contra de degradarea, de care singur nu-și dă seama; un elemen cheie al Universului, fără de care n-ar exista o structură atît de perfectă a civilizației. Omul, centrul sau poate periferia globului?  cel fără de care umanul nu s-ar găsi azi în noi. Simțul uman se găsește pretutindeni, rațiunea menține Planeta, întreaga suflare vie. Omul distruge și tot omul naște…un contrast care mereu va exista și în cadrul căruia vor fi mereu divergențe. Și totuși dacă binele și răul coexistă în acest spațiu , de ce în mare parte se preferă răul? de ce în rău se găsește și alinarea și durerea? de ce oricît de buni am încerca să fim, răul ne domină, de parcă am fi programați doar la fapte negative. Oare omul nu e în stare să săvîrșească lucruri care ar merita admirație; în afară de crize, războaie, conflicte? oare ar putea evolua vriodata de la ,,Homo doloris,,  la  ,,Homo bonus,,, termeni inventați de mine, dar care au și o explicație, oare n-am putea evolua de la rau la   frumos și bine. Prea multe întrebări, fără răspuns; poate aceste semne de întrebare așa au fost predestinate omenirii, căci fără ele, totul ar fi fost prea clar și prea plictisitor.Citeam undeva că răul trebuie gravat pe nisip ca vîntul să-i șteargă amintirea, iar binele gravat pe piatră, pentru ca amintirea să dăinuie. Vreau să vă doresc tuturor ca să începeți să vă scrieți suferințele pe nisip ca să vă gravați bucuriile.