ASCOR a participat la tabăra de iconografie de la Putna

de Elena Mărgineanu

Societatea românească s-a aflat după 1989 în faţa unui proces de recuperare a identităţii proprii deteriodsc_0238rată în perioada comunistă. Unul din domeniile care a avut cel mai mult de pătimit a fost iconografia. Noţiunea de icoană, care derivă din grecescul eikon şi înseamnă imagine, desemna la origine orice reprezentare bidimensională a unei fiinţe, a unui lucru, a unui peisaj, a unui eveniment sau a unei idei. Treptat, această largă accepţie se restrânge numai la domeniul reprezentărilor figurative religioase, indiferent de tehnica realizării lor – picturi murale, mozaicuri, miniaturi, broderii etc, - şi tinde să se restrângă în continuare, desemnând acum, în primul rând, icoanele portative şi pe cele destinate iconostasului. Parte integrantă a spiritualităţii ortodoxe, icoana exprimă grafic întreaga învăţătură de credinţă. În aceste condiţii, Biserica a trebuit să pregătească iconari să picteze adevărurile credinţei. Icoana este poarta prin care omul se poate conecta direct cu lumea spirituală în care îşi poate regăsi acele valori supreme, uitate prin inerţia rutinei.
Începând cu 2004, anul comemorativ „Ştefan 500” , Mănăstirea Putna a organizat şi găzduit tabere iconografice. Acest proiect se află sub înaltul patronaj al Patriarhiei Ecumenice şi este coordonat de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Balcani (The Balkan Ortodox Youth Asociation). Atelierul de iconografie al Mănăstirii Putna a moştenit arta iconografică tradiţională a Sfântului Munte Athos prin intermediul Mănăstirii Makri de lângă oraşul grecesc Adrianopolis şi pe care o transmite mai departe urmaşilor.
Şi în acest an Mănăstirea Putna a fost gazda minunatului seminar de iconografie care s-a desfăşurat în perioada 07-22 februarie.  Au fost 2 săptămâni de lucru intensiv în care tineri din Bulgaria (13), România (10) şi doi tineri de la ASCOR Basarabia, Mărgineanu Elena şi Racu Sergiu, au avut prilejul de a primi cunoştinţe fundamentale în arta bizantină şi mai concret în executarea icoanelor. Tabăra în general, a constituit un bun prilej de cunoaştere reciprocă a mai multor tineri cu pregătiri, vârste şi naţionalităţi diferite, de fapt acesta este şi scopul în mare parte al taberei – de a uni tinerii ortodocşi, viitori iconografi pentru a le construi o legătură care ar servi baza viitoarelor trainice colaborări. Mulţi dintre tineri s-au format în spiritul acestei arte fiind studenţi la iconografie sau intenţionând să aplice la Instituţiile de Artă din ţările lor. Materialele folosite la executarea icoanelor au fost pigmenţii tempera iar ca bază - cartonul, însă în mod tradiţional icoanele se execută pe suport de lemn.
Mai multe detalii de la o participantă din partea ASCOR Basarabia la seminarul de iconografie din acest an de la Mănăstirea Putna: „Mă simt onorată pentru posibilitatea oferită de a cunoaşte orizonturi indescriptibile în domeniul iconografiei şi nu doar. Stilul bizantin pare aparent cunoscut însă încercând de a reproduce o icoană se conştientizează de fapt măiestria necesară pentru a picta fiindcă liniile se caracterizează drept ideale iar pata de culoare cu o densitate deloc întâmplătoare.  Fiecare zi aparte a constituit o recapitulare a capitolelor vieţii ordinare tratate prin conştiinţă la lumina crezului fiindcă în fiecare zi Arhidiaconul Anastasie – cel care ne-a ghidat pe tot parcursul taberei ne releva adevărul şi perspectivele acţiunilor noastre în accepţia adevărului. Iar cât despre colectiv – nu aş putea găsi cuvintele corespunzătoare. Chiar şi fiind cea mai mică, nu    m-a împiedicat să fiu acceptată de colectiv. Am nimerit într-o altă lume, cu alte valori – adevăratele valori. Nu am găsit invidie, mândrie şi egoism iar sinceritatea a persistat mereu! O atmosferă de căldură spirituală în care am oferit şi primit zâmbete din suflet, fără taxă.”
„ Pentru mine a fost o experienţă deosebită, prima săptămîna mi-a fost mai greu, dar pe parcurs am început a mînui pensula mult mai uşor. A fost ceva deosebit, acea atmosferă în care eram înconjuraţi de icoane şi preoţi era pentru mine una nemaipomenită. M-au impresionat foarte mult şi acele deplasări care le-am făcut la mănăstirile din apropiere, admirînd capodoperele picturii autohtone în stil bizantin”.(Racu Sergiu)
Fiecare icoană pe care aceşti tineri o pictează este o chemare a lui Dumnezeu către om. Printr-o asemenea lucrare mănăstirea îşi îndeplineşte datoria de a-L mărturisi oamenilor pe Dumnezeu, Frumuseţea deplină.


Sursa
2009-03-04 23:53:44



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

18:32:00Loteria Națională a Moldovei lansează newsletter-ul oficial 🗞️ —» Sandu GRECU
17:59:00Producătorii de vinuri de autor din Republica Moldova participă la RO-Wine 2026, la Cluj-Napoca 🥂 —» Sandu GRECU
15:19:35Ghici cine a primit despăgubiri pentru robie? —» Curaj.TV | Media alternativă
12:07:51„Smoothie” din tescovină: Purcari duce Moldova în liga europeană a cercetării —» Fine Wine
10:54:16Odeon —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:17:14DESPRE JURNALUL UNEI EPOCI —» Leo Butnaru
11:04:23Inițiativa „Feteasca Generation”, lansată la Prowein —» Fine Wine
08:55:26Reînvie o legendă? Amaro de la Valea Perjei —» Fine Wine
05:36:22ECART ȘI APROPIERE —» Leo Butnaru
14:40:00Loteria Națională a Moldovei lansează instrumente de accesibilitate digitală pe platforma lnm.md —» Sandu GRECU
10:40:12Petru Leonardi – prințul baletului moldovenesc —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:30:477 din 7: vinurile Castel Mimi au punctat 100% la Mundus Vini —» Fine Wine
08:50:00всем спасибо! все свободны! —» Ghiocika
07:07:00DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
11:53:58Sudul nu servește TVA —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:13:00DESTINUL CĂRȚILOR —» Leo Butnaru
04:41:00LACONIC YES-EU —» Leo Butnaru
12:30:00,,Direcții strategice de activitate a bibliotecii în anul – 2026” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:17:00JURNAL —» Leo Butnaru
17:40:00Republica Moldova își prezintă sectorul IT în Germania și promovează noi parteneriate tehnologice 🛰️ —» Sandu GRECU
16:58:00Drum deschis spre carieră: UTM și AMALT semnează un parteneriat pe 5 ani pentru studenți 🧑‍🎓 —» Sandu GRECU
10:35:00Cum pot comunitățile utiliza eficient energia și face economii pe timp de iarnă și vară? —» Sandu GRECU
10:20:00Utilizăm energia eficient - soluții de eficiență energetică în gospodărie —» Sandu GRECU
08:13:07Mundus Vini: un vin surpriză ia titlul „Best of show Moldova sparkling” —» Fine Wine
07:09:00DIN POEZIA ITALIANĂ —» Leo Butnaru