Susţine partidul lui Putin UCM-ul lui Tarlev sau nu?


396x292_1988Unele agenţii de ştiri (în special cele comuniste) au difuzat o informaţie potrivit căreia reprezentanţii formaţiunii „Edinaia Rossia”, condusă de Vladimir Putin, ar fi declarat că nu susţine Uniunea Centristă din Republica Moldova.

Am căutat o astfel de declaraţie, dar nu am găsit. În schimb, o informaţie contrară există pe site-ul oficial al partidului lui Putin.

Aflăm că la 5 februarie Vasile Tarlev s-a deplasat la Moscova unde a semnat un acord de colaborare cu reprezentanţii „edinaroşilor”, cu Iurii Karabasov (secretarul biroului politic al partidului) şi Iurii Lujkov (preşedintele filialei din Moscova partidului „Edinaia Rossia”)

Iată ce a declarat Karabasov la Mosova (traduc):

„În curând, în luna aprilie a acestui an, în Moldova vor avea loc alegerile parlamentare. Înţelegem foarte bine cât de important este acest scrutin pentru viitorul Moldovei. Prin semnarea acestui memorandum declarăm susţinerea noastră faţă de „Uniunea Centristă din Moldova” şi poporul moldovenesc. Salutăm venirea oaspeţilor noştri pe pământul Moscovei şi îi dorim succes”.

Un al partid care are încheiat un acord de colaborare cu Edinaia Rossia este “Alianţa Moldova Noastră”, condusă de Serafim Urechean.


Sursa
2009-03-04 17:49:38



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă