Despre călătoria în tren altfel…

Acum ceva timp în urmă am citit o istorioară în care viața a fost comparată cu o călătorie în tren. Și totuși dacă stau și mă gîndesc, există o tangență  între acestea două. Viața este ca o călătorie cu trenul. Multe stații, oameni noi, bagaje multe și cîteodată inutile , vagoane. Calea ferată semnifică drumul propriu-zis pe care omul îl străbate, acest drum fiind pavat cu bune și rele. Stațiile sînt  momentele, care hotărăsc în mare parte soarta individului, căci e supus la încercările care i-ar testa rezistența, sau i-ar spori încrederea în sine. Odată urcați în tren, credem că părinții noștri, ne vor supraveghea existența, vor avea grijă de noi, dar trist constatăm că la o altă stație ei vor coborî ca să ne lase pe noi să descurcăm drumul întortocheat de spini și coline. În compartimentul trenului întîlnim diverse personaje care ne vor însoți în acest drum, unii dintre ei pleacă, alții rămîn și ne completează trăirea , sau rămîn ca să rămînă. Conductorul,  responsabilul de  călătorie care ne oferă bilete, este Dumnezeu, iar biletele sunt viețile noastre. Fiecare avem doar una, și o putem manevra, modela după bunul nostru plac. Frații, surorile, prietenii noștri  sînt oamenii care fac parte din călătoria noastră, practic de ei depinde  dacă călătoria noastră va fi frumoasă, sau simplă, trecătoare. Unii indivizi ne vor rămîne mereu în amintire,în suflet; alții se vor strecura  asemenea unui vîntuleț pe lîngă noi.  Viața e o călătorie în  tren și fiecare din noi e tentat să sporească viteza lui , să ocupe locurile cele mai bune, să fie însoțiți de cei mai corecți pasageri; deseori nu este așa cum ne dorim, circumstanțele nu sînt cele rîvnite de noi, dar trebuie să mergem spre realizarea scopurilor, viselor, să tindem spre un loc mai bun , căci cu  sguranță, el se găsește undeva și ne așteaptă. Cum spunea Octavian Paler  “Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren…”