Vise cu Flaut si Violoncel Colorat
Intotdeauna am fost indragostita de violoncel cu toate ca patru ani am cantat la flaut.Acum imi amintesc cu nostalgie cum imi amorteau degetele de la 4-5 ore pe zi exersand incontinuu pentru Concursul Rebublican a flautistilor junior din '97.
Ador sunetul violoncelului incepand cu Suita Nr. 1 in sol major a lui Bach si pina la Nothing else matters interpretat de Apocalyptica. In oricare gen de muzica: clasica, jazz, rock - violoncelul suna perfect. Ma rupe in bucatele marunte de tot cind il ascult live.M-as indragosti de cineva numai pentru faptul ca poate cinta la violoncel :) In copilarie credeam ca as putea atinge culmea fericirii daca ar fi cineva sa-mi dedice o piesa compusa (ok, daca e prea complicat task-ul cu creatia proprie, atunci cel putin o piesa invatata pederost) la violoncel ... ahh vise de copil naiv.
Muzica clasica imi place din copilarie. Probabil e influenta Scolii de Arte, si desigur a mamei cu care, in aproape fiecare simbata si duminica (incepind de la virsta de 5 ani si pina la 12 ani) frecventam diverse concerte la Filarmonica Nationala, Opera si Balet, Sala cu Orga etc. Stiam cind incepe stagiunea la fiecare teatru. Am ajuns sa le cunosc si tot repertoriul. Giselle, Lacul Lebedelor, Cipolino, si Frumoasa din Padurea Adormita erau "my favorite". Imi doream o dragoste ca cea dintre Odeta si Zigrid, rideam cind Cipolino il facea sa plinga pe "Cavaler Pomidor" si intotdeauna ma intrebam "Cum poti sa adormi pe citiva ani de la faptul ca te impungi cu un simplu fus???".
Cind eram mica, la Teatrul de Opera si Balet Orchestra "din groapa" acompania dansatorii in timpul spectacolului. La pauza, rar cand ma duceam sa beau niste suc de piersici cu o bucata de tort Napoleon, in schimb, ma duceam langa "groapa" si asteptam pana se intorceau muzicantii. Asteptam sa-i ascult cum isi acordeaza instrumentele muzicale. Cu toate ca pe unii, aceste sunete ii deranjau, mie imi placeau la nebunie si le savuram mormaind sub nas "laaaaaa".
Ce timpuri ... acum insa avem parte de balet "sub fonograma".
Azi (2 martie), am plecat de la serviciu mult mai devreme decat deobicei. La ora 18.20 eram deja la Sala cu Orga. Ferice de Festivalul Martisor, ca mai ies si eu la concerte de muzica clasica.
Stiam ca vine Philip Bride (dirijor si violonist francez) si ca va avea loc un Concert de Camera unde se va interpreta doar Vivaldi. Concert, pe care chiar nu am vrut sa-l ratez. Am mers singura. Mi s-a mai intimplat sa mai merg singura la concerte, mai ales de muzica clasica. Motive sunt diverse (despre ele voi vorbi alta data, acum voi vorbi doar despre impresii). Intotdeauna ma i-a valul cind ascult muzica clasica. Incep sa regret, sa ma blestem si sa ma urasc ca nu am mers dupa clasa a 9-a la Colegiul de muzica "St. Neaga" asa cum insista profa de flaut impreuna cu mama. Ma imaginam pe scena, ma imaginam cintind din nou la falut (de care in acel moment mi s-a facut foaarte dor), imi imaginam aplauzele spectatorilor, florile, multumirile, iesirea, apoi iarasi revin pentru bis, apoi iarasi plec ... vise...care nu au fost sa fie.
Interpretata de Philipe Bride la o viola din 1710, Sprimavara lui Vivaldi, a spulberat orice regret, si mi-a reamintit cat de frumoasa este viata, cu toate ca toti avem vise neimplinite.
Si totusi, doza necesara de energie muzicala, mi-a redat-o anume iarna. Poate fiindca a plecat, si o voi revedea numai peste un an. Insa pina atunci cu siguranta o mai ascult ...
Sursa
2009-03-03 01:31:45