De la „tăvălugul” sovietic la „trenul” european (Ancheta din Viata Romaneasca)

În momentul de faţă, Basarabia se confruntă cu grave probleme de ordin social, economic, politic şi nu în ultimul rând, identitar. Când spun Basarabia mă refer la acea Basarabie ruptă de ţară la 1812, când atât teritoriul actualei Republici Moldova (în continuare RM), cât şi cele trei judeţe, Cahul, Ismail şi Cetatea Albă, au fost cedate de către Poartă ţarului Alexandru I. Consider că este important să ţinem cont de aceste delimitări, căci evoluţia ulterioară a respectivelor teritorii şi populaţii a fost diferită. Mă voi referi aici la modul în care percep eu realităţile din RM, creaţiunea care, acum în prag de an 2009, este în situaţia de a nu-şi întrevedea nici măcar viitorul apropiat. Nu ştiu dacă ar fi potrivit să vorbesc despre statul RM, ci mai curând despre oamenii de acolo, români care au avut o altă soartă, cu mult diferită de cea a românilor ”cu acte în regulă”. E greu să vorbim despre eventuale soluţii pentru nişte probleme pe care mare parte dintre factorii de decizie nu le iau în calcul, desconsiderându-le în timp ce se complac într-o ignoranţă gravă amestecată cu incompetenţă. Iar dacă vorbim despre ignoranţă şi incompetenţă, cu siguranţă trebuie să existe şi unele lucruri care sunt ignorate. Mă refer la acele lucruri nespuse, care se vor a fi şterse din mentalul colectiv şi care, anume ele, reprezintă atuurile românilor basarabeni. Am în vedere identitatea românească şi tot ce implică aceasta, perspectiva europeană care este din ce în ce mai aproape, oamenii harnici şi educaţi, amplasarea foarte favorabilă din punct de vedere geografic şi multe altele. Toate acestea pot fi factori decisivi care pot contribui la schimbarea spre bine. Problema constă însă în modul în care sunt gestionate aceste avantaje. Din păcate, acestea nu pot fi luate în calcul pe rând, ci numai simultan. Noi nu putem fi europeni fără a fi români, aşa cum nu putem să intrăm în circuitul european fără a ţine cont de oamenii pe care îi avem şi de situaţia geopolitică din zonă. Cu toţii suntem entităţi vii care gândesc şi acţionează în virtutea unor convingeri şi a unor credinţe care ne motivează şi care, inevitabil diferă de la om la om. Ceea ce este important însă, în momentul de faţă, este că ne putem reuni cu toţii în jurul unui scop comun şi anume urmarea unei direcţii simbolice unice, spre vest, iar asta numai după sau în timp ce ne asumăm trecutul pentru a-l putea depăşi în sfârşit. Diferenţa majoră dintre românii din estul Moldovei istorice şi ceilalţi europeni este anume acel tăvălug sovietic, care ne-a propulsat cu mult timp înapoi, iar acum noi trebuie să ”prindem trenul” integrării europene, aşa cum l-am prins şi pe cel al eliberării naţionale, dovedită ulterior a fi doar o iluzie. Anume din aceste motive, nu cred că putem vorbi despre unele atuuri diferite cu mult de cele ale altor populaţii europene. Putem însă vorbi despre o conştientizare a unui decalaj şi despre asumarea unei responsabilităţi întru depăşirea acestuia. Generaţiile de acum, inclusiv cea din care fac eu parte, au avantajul de a fi simţit realităţile a câteva faze, printre care dictatura, entuziasmul patriotic, tranziţia agrariană, iar acum comunismul pro-european obedient Rusiei (oricât de ciudat ar suna acest lucru). Acesta este un avantaj care trebuie să fie exploatat. Tinerii au posibilitatea de a compara, de a analiza şi în final de a schimba lucrurile spre bine, dat fiind că sunt abia la începutul drumului. RM şi-a declarat în nenumărate rânduri orientarea pro-europeană, preşedintele-general de armată şi-a exprimat intenţia de a aduce Europa în RM, şi nu invers, avem şi un minister care se numeşte (atât de pompos) al ”Afacerilor Externe şi Integrării Europene”, avem şi consilii şi asociaţii ale tinerilor care promovează declarativ valorile europene şi câte şi mai câte. Însă nu cred că vreuna dintre aceste instituții, aparent de tip european, şi-ar putea asuma acţiuni coerente pentru apropierea de UE. Dincolo de aceste semne care nu pot să nu demoralizeze, există oameni care mişcă lucrurile în direcţia potrivită. Aici i-aş putea numi în primul rând pe Dorin Chirtoacă, primarul de Chişinău, Veaceslav Ioniţă, analistul economic, Vlad Lupan, Nicu Popescu, Igor Boţan, Ion Marandici, Oazu Nantoi, Iulian Fruntaşu, Vitalie Nagacevschi, Oleg Serebrean – toţi implicaţi în viaţa politică sau civică din RM şi persoane care aduc un suflu nou societăţii. Desigur, ar fi greu de cuantificat meritele fiecăruia dintre ei, cu atât mai mult cu cât nu cred că ar fi cineva în măsură să o facă, dar aportul lor la modernizarea societăţii în spiritul valorilor europene este indubitabil. Spunea la un moment dat profesorul sociolog Dan Dungaciu că drumul Chişinăului spre Bruxelles trebuie să treacă numai prin Bucureşti, iar acest lucru se poate face numai prin apropierea oamenilor, instituţiilor şi într-o oarecare măsură, a guvernării de la Chișinău de România de azi. În acest sens, societatea a luat-o cu mult înaintea autorităţilor, iar acest fapt se vede din multitudinea de proiecte comune la nivel cultural, mediatic sau civil care iau amploare. Mă refer aici la colaborările dintre Uniunile Scriitorilor, Academiile de ştiinţă, edituri (Cartier, Prut Internaţional, Ştiinţa, Polirom), proiectele media Jurnal, Unimedia, Timpul, Vocea Basarabiei, Romanian Global News, asociaţiile culturale ASTRA, Pro Basarabia si Bucovina. Să nu uităm şi de asociaţiile românilor basarabeni din România care încearcă să creeze o punte de legătură între tinerii români de pe cele două maluri ale Prutului. Un alt semn pozitiv de apropiere îl reprezintă faptul că începând cu anul acesta basarabenii vor putea trimite un reprezentant în Parlamentul României, astfel stabilind o legătură mai directă cu forul suprem al (deja putem spune) tuturor românilor. Sperăm ca acest eveniment să fie de bun augur şi să nu ne provoace dezamăgiri, or acest lucru ar fi prea dur. Dacă tot am menţionat persoana primarului de Chişinău, trebuie să amintim de evenimentele organizate de Primărie în ultimii doi ani au revoluţionat modul în care se raportează autorităţile la valorile naţionale şi implicit la cetăţeni. Evenimentele organizate în ultimul timp de autorităţile municipale, mai exact de către Primărie, au avut rolul de a revigora spiritul naţional, dar şi pe cel civic al basarabenilor, demonstrând că se pot organiza evenimente şi fără a recurge la anumite compromisuri indezirabile şi înjositoare. Astfel, au fost organizate timp de doi ani, Ziua Europei, Hramul Oraşului şi nu în ultimul rând, Ziua limbii române. Atenţie! Ziua limbii române, or până acum basarabenii au serbat o zi a unei limbi ”ne-numite”, o Zi a limbii, pur și simplu. Este interesant de urmărit mişcarea publicistică de la Chişinău, care se remarcă de multe ori prin originalitate şi care nu poate sa nu-mi atragă atenţia, în calitatea mea de tânăr cititor, cu atât mai mult cu cât două dintre acestea se regăsesc şi în biobliografia obligatorie a cursului de Sociologie a vecinătăţii europene pe care îl am la facultate. Mă refer aici la lucrările lui Vitalie Ciobanu, Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova şi la cea a lui Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei. Ambele lucrările impresionează prin realismul şi stilul propriu de abordare, observându-se lesne faptul că în paralel cu interiorizarea problematicii, autorilor le-a reuşit dificila sarcină de a se detaşa de chestiune, identificând probleme şi oferind soluţii viabile, păstrându-şi neutralitatea axiologică. Astfel de lucrări sunt binevenite în spaţiul vechiului regat, or încă mai este nevoie de o clarificare a situaţiei basarabenilor, aşa cum apar ei în ochii românilor de aici. Este nevoie de un efort imens pentru înţelegerea contextului, evenimentelor şi abia apoi a mentalităţii românului basarabean. Tocmai din aceste motive ne pomenim deseori cu neadevăruri scrise în presă sau rostite în spaţiul public, precum şi în discuţiile private. Tind să cred că percepţia despre românii din stânga Prutului se va apropia din ce în ce mai mult de adevăr, iar meritul va reveni intelectualilor, noii generaţii de specialişti, precum şi celor care vor avea grijă de cultura şi elementul naţional, aşa cum trebuie să fie acestea.

(TUDOR COJOCARU, născut la Chişinău în data de 24 februarie 1987, este student în anul 3 la Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti.)

Ancheta a fost realizata in noiembrie 2008 si a fost publicata in numarul din ianuarie 2008 al revistei Viata Romaneasca, editata de Uniunea Scriitorilor din Romania.