Vreau o relaţie pragmatică cu politicienii, nu una poetică

În RM, relaţia dintre alegători şi partide este romanţată, poetizată. Dacă un alegător ar pune mai presus de toate interesele sale, ar fi privit de restul populaţiei ca un jeg, ca un nemernic care îndrăzneşte să-şi pună burta şi testiculele de asupra intereselor Patriei, Naţiunii, Neamului, Moaştelor, Boaştelor Sfinte şi încă multe alte copite de cai morţi sau din cei verzi pe pereţi. Deci, e ruşinos şi infamant să privilegiezi relaţia “Dă, ca să-ţi dau”, pentru că ai putea să ofensezi partidele democratice, naţionale şi idealiste, care pun idealurile naţiunii mult de asupra maţelor şi burduhanului unui individ mercantil şi mărginit. Dar rişti mai ales să-i insulţi pe susţinătorii ardenţi ai partidelor progresiste, care şi-au făcut icoană din lideraşii tinerei şi frumuşei, liberali orin definiţie, pe care îi doare drept în fund de problemele individului. Deci te poţi transforma peste noapte în lichea, dacă constaţi disperat că n-ai cu cine vota sau că ai putea eventual să-i acorzi credit unui politician cosmopolit, care nu şi-a exprimat niciodată public dezgustul faţă de grupul din care faci parte, că n-a cooptat popi şi habotnici fundamentalişti în echipa sa, ajungând chiar până acolo încât să te considere chiar persoană umană.

Vor apărea  şi în RM vreodată politicieni care să aibă în vizori indivizi concreţi, dar mai ales vii, sau voi auzi tot timpul discursuri despre omul în general, despre salvarea patriei, despre strămoşi morţi…