Paşapoartele biometrice – prevestitorii unei societăţi totalitare?

„Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. . Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”

(Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, 13:16-18)

Paşapoartele biometrice, sunt documentele care pe lângă tradiţionala fotografie a persoane conţine şi datele cu privire la parametrele organismului (retina, amprenta digitală, liniile palmei etc.). Din prima vedere, introducerea sistemului biometric ar permite uşurarea circulaţiei (în multe state este permisă circulaţia fără viză persoanelor care dispun de paşapoarte biometrice) şi facilitarea accesului la diverse informaţii, totuşi noile tehnologii nu sunt lipsite de imperfecţiuni şi riscuri majore.

Pe lângă probleme de ordin teologic, care sunt evocate de cele mai dese ori, utilizarea codului de bare şi introducerea paşapoartelor biometrice ridică şi probleme de ordin tehnologic, economic şi politic. Practic, utilizarea paşaportului biometric permite stocare a tuturor informaţiilor legate de purtătorul său: cumpărături, plecare peste hotare, acces la sistemul medical etc.

Un grup de specialişti americani, a reuşit să demonstreze vulnerabilitatea chip-urilor, reuşind să preia de la distanţă informaţia de la trecătorii din stradă. Chris Paget, directorul firmei IOActive, a procurat pe internet doar cu 250 de dolari un scaner pentru citirea chipurilor RFID şi s-a convins cât de simplă este preluarea informaţiei personale a trecătorilor din Los Angeles. Mai mult decât atât, Chris Paget s-a convins că aparatul permite stocarea informaţiei culese şi crearea unor copii a paşapoartelor străine, care pot fi utilizate ulterior.

Paşapoartele biometrice permit trecerea frontierelor fără viză, iar acest lucru înseamnă că răufăcătorii ar putea trece nestingherit dintr-un stat în altul în cazul în care reuşesc să-şi modifice codul de identificare. Chris Paget este cunoscut prin criticile sale aduse serviciilor de informaţii americane, ai căror sisteme informaţionale, în opinia sa, au foarte multe vulnerabilităţi.

Cine totuşi este interesat în introducerea noilor tehnologii informaţionale de control al populaţiei? În primul rând sunt companiile care elaborează tehnologiile costisitoare pe care statele, atât cele bogate, cât şi cele sărace (cum este Republica Moldova) sunt nevoite să le procure. O altă parte interesată sunt serviciile de informaţii care încearcă în acest fel să-şi intensifică controlul asupra populaţiei sub pretextul „luptei împotriva terorismului”.

Totuşi, nu structurile guvernamentale sunt celea care au utilizat pentru întâia oară controlul informaţional a populaţiei, ci megamarketurile cum ar fi „Metro”, în Republica Moldova. Acestea determină cumpărătorii să primească un card cu ajutorul cărora serverul firmei acumulează informaţiile cu privire la marfa procurată de fiecare cumpărător. Cumpărăturile făcute de o persoană permite accesul la informaţii cu privire la viaţa personală, de exemplu: în cazul în care procuraţi regulat scutece, computerul ajunge la concluzia că aveţi un copil acasă. Acumulând sistematic informaţia despre cumpărăturile dumneavoastră, calculatorul din super-market cunoaşte când aveţi vacanţă, ce mâncaţi, ce gusturi aveţi, câte persoane locuiesc în casă şi ce necesităţi au etc. În funcţie de aceste date sunt construite strategiile de marketing.

Acum să ne imaginăm că acest sistem de planificare este implementat în sistemul politic. Istoria a demonstrat că modelul organizării economice este deseori premergător al organizării politice. Conceput organizării raţionale a producţiei, a însemnat apariţia birocraţiei şi a instituţiilor politice care alcătuiesc astăzi statul, iar economia de piaţă, a însemnat promovarea pluralismului politic. Teoretic, în cazul în care statul preia modelul „Metro”, accesul la datele acumulate ar permite celor aflaţi la putere să stabilească „strategii de marketing” care i-ar permite să rămână nestingheriţi la putere. Cine trebuie să aibă acces la informaţiile personale a cetăţenilor unui stat, care este mecanismul a limitării accesului la banca de date, cât de sigură este păstrarea acestor date şi în ce măsură este legitimă culegerea lor, sunt întrebări la care nu a reuşit să găsească răspuns nici o societate occidentală.

Privind în trecut, vom observa că tendinţa de înăsprire a controlului asupra populaţiei este o continuare logică a „raţionalizării” comportamentului uman. Sarcina acestei „raţionalizări” constă în primul rând în eliminarea „mişcărilor iraţionale” şi sporirea productivităţii. Potrivit doctrinei lui Taylor, autorul concepţiei ştiinţifice asupra organizării producţiei, muncitorul de la uzină trebuie să evite toate mişcările de prisos, acestuia fiind permise doar cele care contribuie la creşterea productivităţii. Taylor încerca să evite „comportamentele imprevizibile” care nu corespund planului de producţie. Aceasta este şi logica introducerii noilor sisteme de control al populaţiei astăzi.

În URSS, paşaportizarea cetăţenilor a avut loc printr-o operaţiune a Direcţiei Politice ataşate de OGPU (Direcţia Politică Unificată a Statului), moştenitoare a CEKA, eliberarea paşapoartelor fiind refuzată „elementelor duşmănoase”. În acelaşi timp, lipsa paşaportului era pedepsită cu arest sau deportare în lagăre de concentrare pentru o perioadă de trei ani. Introducerea regimului de paşapoarte avea drept scop controlul migraţiei populaţiei de la sat la oraş şi eliminarea sau lipsirea de drepturi civile a unor persoane suspecte de „sentimente antisovietice”.

Prima voce care a îndemnat românii să se opună implementării paşapoartelor biometrice a fost părintele Iustin Pârvu, de la mănăstirea Petru Vodă. Scrisoarea deschisă, care a circulat câteva luni prin internet, a provocat discuţii aprinse în societatea românească, determinând în cele din urmă Sinodul Bisericii Ortodoxe Române să ia atitudine faţă de acest fapt.