la mulţi ani,
la mulţi ani Viaţă!

mi-ai mai crescut un an
şi te-ai întins curiosă către vârful
verde şi crud
spre zilele lui "de azi înainte"

e un an
rozaliu încă
şi copilăros
cu mâini ce te strâng la piept pentru tot
ce mi-ai trecut şi dăruit

grădina mea de ani
nu mai e monotonă,
nu mai e singură
ca şi o statuie rătăcită într-un parc
sălbăticit
din ochii căruia curg liane de clipe
lungi
către ape stătute

nu mai îmi sunt singură
acum are cine să alerge cu mine
printre rondurile
de amintiri
din care cresc culori către curcubee
culese în obraji

copila mea ridică din clepsidră
castele de zâmbete
dragul meu
modelează leagăne de fericire
din tufane atât de uitate
mie,
iar către imposibil
distanţa e preţ de o privire de-a lor
care mă face să-mi pot orice!

acum am să învăţ din nou
să cresc mare,
iar regina nopţii
ştiu că va înflori şi ziua
măcar o dată
de dragul meu

la mulţi ani Viaţă
fi-Le-ai tu fericită să Le fii
TUTUROR!