Moldova, ţară prea iubită

Nici odată nu m-am gândit că o să-mi fie atât de mult dor de patria mea, aşa cum mi-a fost săptămânile trecute. Fiind plecată pentru 13 zile în Serbia, pentru o tabără, am avut ocazia să fac cunoştinţa cu cel puţin trei popoare, serbienii, ungarii şi un african. M-am convins de vorbele înţeleptului Solomon că nu este nimic nou sub soare. Cât n-ar părea de straniu, dar şi acolo oamenii se plâng de sărăcie, de viaţă grea, cu toate dacă te-ai uita împrejur cum trăiesc, în locul lor moldovenii s-ar simţi chiar bogaţi. Şi acolo sunt boschetari, beţii, am întâlnit oameni de treabă, dar am văzut şi oameni cu vieţi distruse.

Spre bucuria mea acele zilele au trecut repede, când am văzut cum avionul zbura desupra oraşului Chişinău, inima mea nu mai puteam de emoţii. Veneam acasă, acolo unde este casa mea, familia mea, oamenii mei, dealurile mele. Pentru că veneam prin cursa Roma-Chisinau, avionul era practic plin cu moldoveni care veneau acasă, şi-i auzeam spunând acelaşi lucru: “Nu-mi vine să cred că ajung acasă!”. Erau femei care nu-şi văzuse familia de trei, patru ani şi le tremurau bagajele în mână de emoţii.

În avion erau nişte bărbaţi italieni, când am ajuns deasupra oraşului Chişinău, aceştia făceau glume proaste pe seama ţării noastre. O doamnă, care îi înţelegea ce vorbeau le-a făcut observaţie şi a spus dacă nu le place de ce s-au mai trudit să vină până aici, nu trebuiau să mai vină? La care ei au spus că vor să cumpere nişte fabrici, doar atît. Nu mi-a plăcut atudinea bărbaţilor respectivi, dar m-a bucurat gestul curajos de apărare şi de dragoste a femeii respective pentru ţara noastră.

Aş fi făcut acelaşi lucru, pentru că asta înseamnă dragoste de ţară, să ştii să o aperi, să nu-ţi fie ruşine de ea. Dimpotrivă să o lauzi şi promovezi, pentru că este casa ta, locul în care te-a pus Dumnezeu să creşti. Desigur nu este perfectă, dar trebuie să o iubim, pentru că nici noi nu suntem perfecţi.

Fii credincios, iubeşte-ţi ţara!