23 februarie (de rîs sau de plîns? )
Nu sunt acasă, însă îmi imaginez cum se va derula scenariul zilei de azi, 23 februarie, în Moldova. Încă din ajun mama va căuta să-i cumpere ceva tatei, va merge prin toate magazinele din oraş, unde alături de celelate doamne( şi ele în căutare de ceva frumos pentru soţiorii lor care au fost în tinereţe bravi soldaţi sovietici) se va înghesui la vitrinile ticsite cu mărfuri care mai de care pentru această ocazie.
Iar tata (în Tighina această zi este stabilită oficial liberă şi evident va sta acasă, obligat să “sărbătorească”) va improviza că nu ştie nimic, oricum în adîncul sufletului său va aştepta să fie răsplătit pentru că a fost şi el “soldat”. Iată cum această dată este percepută de mulţi basarabeni drept veritabilă “sărbătoare de familie“.
Pentru cei care încă n-au înţeles despre ce este vorba, 23 februarie este Ziua Armateii Roşii, acolo unde şi-au pierdut cel puţin 2 ani taţii şi buneii noştri. Adevărat că de atunci, de pe timpurile sovietice, sărbătoarea şi-a cam pierdut din conotaţiile iniţiale. Lumea sărbătoreşte(mai bine ca moldovenii nimeni nu se pricepe la asta), uneori fără a şti CE. N-are importanţă originile ei, sensurile ce le poartă, lumea ştie că 23 februarie este o zi roşie în calendar…şi cum poţi lăsa să treacă o zi însemnată în calendar fără a o cinsti cum trebuie, cum e în tradiţia moldoveanului nostru ?
În mentalitatea noastră colectivă această zi a căpătat sensul unei “sărbători a bărbatului”, curajului şi virilităţii. Şi, chiar dacă un bărbat n-a avut (ne)nenorocul să fie înrolat în armată, oricum îl poţi jigni dacă nu-i adresezi cîteva cuvinte de felicitare în această zi, a lor. Păi, dacă femeile îşi au ziua lor, zi sărbătorită cu mult fast, de ce n-ar avea-o şi bărbaţii?
S-a inventat o sărbătoare care n-are nici o logică în realităţile de acum, o sărbătoare sovietică care în mod paradoxal îi oferim chiar noi continuitate. Oare n-a fost suficient cît am îndurat de pe urma armatei sovietice? De parcă ar fi o dulce amintire…
Problema e alta. Oamenilor noştri le plac sărbătorile( de parcă am avea şi aşa puţine proclamate “naţionale”) şi vor căuta tot timpul motive pentru sărbătorire ( care se rezumă evident la cîteva păhărele de licoare). În zadar încerci să le explici oamenilor(ştiu perfect şi singuri) despre absurditatea acestei sărbători în zilele noastre. Părinţii, buneii lor au sărbătorit-o şi dacă este motiv, de ce n-ar continua şi ei tradiţia?
Sursa
2009-02-23 09:55:17