PROIECTUL “OPOZIŢIA” sau LUCINSCHI RELOADED (II)

Faţa opozanţilor noştri anti-comunişti

Dorin ChirtoacaPartidul Liberal a apărut pe scena politică moldovenească în aprilie 2005 în baza hîrtiilor de înregistrare ale Partidului Reformei cu tot cu conducerea oficială a acestuia.

Acesta din urmă apare la sfîrşitul anului 1993 cu 5-6 luni pînă la alegerile parlamentare. Oficial, ca părinţi-fondatori ai partidului, apar Anatol Şalaru, fostul membru al „mişcării de renaştere naţională”, şi Anatol Stati, întreprinzător apropiat de Petru Chirilovici Lucinschi, acesta fiind unul dintre capii grupului de nomenclaturişti în revenire – Partidul Democrat-Agrar.

Împrejurările electorale ale apariţiei, finanţarea acestuia de un apropiat al lui P. Lucinschi, punerea în fruntea partidului a unei persoane cu trecut „naţional” serveşte la demonstrarea faptului că Partidul Reformei a apărut cu scopul de a netezi pentru Partidului Democrat-Agrar drumul spre guvernare. PR a avut rolul de a nu permite la 2-3% de votanţi dintre cei care nu ar fi votat în nici un caz cu agrarienii să voteze cu alte partide, dar care oricum nu treceau pragul electoral.

După îndeplinirea misiunii PR intră în comă. Stati creşte foarte mult în domeniul său de activitate, obţinînd în 1995 cu sprijinul lui Lucinschi primele concesiuni petroliere în Asia Centrală. Şalaru, de altfel aflat şi în relaţii de rubedenie cu Stati, pleacă şi el din partid în corporaţia lui Stati, cedînd conducerea Partidului Reformei lui Mihai Chimpu.

Practic din acel moment Partidul Reformei este trecut în „adormire” în care s-a aflat timp de vre-o 12 ani. A participat şi la alegeri în cadrul mai multor blocuri electorale de orientare unionistă care acumulau sub 1% din adeziunea alegătorilor. În toată această perioadă Anatol Stati continuă finanţarea PR, mai precis a lui Ghimpu, însă doar în măsura menţinerii minimului de funcţii vitale.

Prestaţia publică a lui Chirtoacă în campania din 2005 şi prăbuşirea opoziţiei după alegeri au determinat scoaterea din naftalină a Partidului Reformei şi împrospătarea lui cu zorzoane liberale. La congresul din aprilie 2005, care după componenţă semăna mai mult a cumătrie, se votează schimbarea denumirii partidului şi noul program liberal.

Anatol StatiCele cîteva încercări de a alege conducerea capitalei au demonstrat că miza pe figura lui Chirtoacă a fost una îndreptăţită. La alegerile locale din 2007 Chirtoacă are deja toată atenţia financiară şi politică din partea lui Stati şi a patronului acestuia Lucinschi. Candidatul Partidului Liberal a cheltuit în jur de 100 de mii de dolari, cu mult mai puţin decît candidatul PCRM-ului sau PD-ului (Filat), în schimb aceştia au fost bani primiţi de la Stati (alias Lucinschi).

În scurt timp, aflarea în postul de primar al capitalei, precum şi conjunctura politică favorabilă, face din PL una dintre principalele forţe de opoziţie din Republica Moldova. Popularitatea lui creşte ca pe drojdii fără vre-un efort deosebit. Chirtoacă devine tot mai popular, diverse sondaje de opinie arătîndu-l în fruntea celor mai populari lideri ai opoziţiei moldoveneşti.

Pericolul cel mai mare pentru PL şi pentru Chirtoacă venea şi mai vine încă chiar de la preşedintele partidului. Ghimpu nu numai că dă dovadă de un comportament politic inadecvat, ci mai are şi influenţă determinantă asupra lui Anatol SalaruChirtoacă. Astfel, pentru a-l mai astîmpăra pe Ghimpu, în luna martie 2008 în rîndurile Partidului Liberal reapare Anatol Şalaru.

Într-unul din interviurile realizate deja din postul de vice-preşedinte al PL Şalaru declara că a revenit în politică pentru a sprijini fenomenul Chirtoacă şi a continua lupta începută la sfîrşitul anilor 80 ai secolului trecut.

Atrage atenţia doar faptul că Anatol Şalaru a întrat în rîndurile liderilor politici ai Moldovei, ieşind din rîndurile angajaţilor companiei ASCOM al cărei preşedinte este Anatol Stati, omul de încredere şi de afaceri al lui Petru Lucinschi, promovat de acesta în anii tulburi ai privatizării şi ai liberalismului necondiţionat.

Plasarea în tolba PL încă a unui „om al lui Lucinschi” – Ion Hadârcă, consilierul preşedintelui Lucinschi, - este şi ea extrem de sugestivă. Secretarul organizaţiei de partid (funcţie de nomenklatură a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice – PCUS) a Uniunii Scriitorilor din anii 1985-1990[1] a fost în anii 1989-1990 şi preşedinte al Frontului Popular al Moldovei. El este acea persoană care, ca urmare a răzmeriţelor izbucnite „din senin” în zilele de 7-10 noiembrie 1989 în faţa ministerului de interne al Moldovei (răzmeriţe soldate cu zeci de răniţi din partea militarilor trupelor de interne de către „protestatarii patrioţi paşnici” care îşi coordonau acţiunile de asalt al clădirii Ion Hadircaministerului în limba rusă), a ieşit cu „iniţiativa poporului” de a-l chema pe Petru Lucinschi, secretarul al doilea al Comitetului Central al Partidului Comunist al Tadjichistanului, sa ocupe funcţia de prim-secretar al CC-ului Partidului Comunist al Moldovei. Zis şi făcut. Lucinschi a devenit cel mai suspus funcţionar sovietic în Republica Moldova. Este important, credem, să semnalăm şi faptul că detaşamentul neformal de asalt din acele zile vorbea în limba rusă, mimîndu-i pe protestatarii anticomunişti patrioţi, era format din deţinuţi din lumea interlopă scooşi de la zdup în acele zile tocmai pentru a organiza acele răzmeriţe care să ducă, în ultimă instanţă, la preluarea conducerii Moldovei de către Lucinschi.

Este nu mai puţin semnificativ faptul că în acea perioadă ministru de interne era tocmai Vladimir Voronin, actualul preşedinte al Moldovei. Acum puţini mai ştiu că ministrul Voronin a fost acela care a interzis categoric aplicarea armelor de foc împotriva demonstranţilor (lucru pe care i-l cereau insistent viceminiştrii lui nemoldoveni, făcînd referinţă la o un ordin scris venit de la Moscova prin care se indica aplicarea armelor de foc), zicînd: „Nu voi admite niciodată aplicarea armelor împotriva propriului meu popor! Chiar cu preţul demisiei mele sau al oricăror alte sancţiuni!” martori sînt acelaşţi Ion Hadârcă, Iurie Roşca şi Leonida Lari (cine îşi mai aduce aminte de ea). A doua zi ministrul de interne V. Voronin a fost demis şi pensionat. Iar Lucinschi a fost numit prim-secretar al PCM (partidul comunist al Moldovei).

Altfel spus, Ion Hadârcă este persoana care a servit benevol drept instrument al instaurării în Moldova a regimului Lucinschi care a durat – mai mult sau mai puţin pregnant – între anii 1989-2001.

În paranteză este cazul să remarcăm că, poate, nu este întîmplător faptul că tocmai în timpul preşedinţiei lui Lucinschi întreaga populaţie a Moldovei a simţit îngăduinţa nemărginită cu care era tratat de poliţie şi justiţie dezmăţul banditesc-mafiot care reprezenta cea mai agreată formă de antreprenoriat în acea perioadă. Şi la fel nu este întîmplător nici faptul că tocmai odată cu venirea cu totul neaşteptată a lui Voronin la putere în 2001 a fost stîrpită crima organizată, iar antreprenoriatul mare şi mic a fost, în mare parte, nu integral, curăţit de majoritatea elementelor venite pe timpul lui Lucinschi din lumea interlopă. Altfel zis, în acea zi de 10 noiembrie ministrul Voronin era atacat de lumea interlopă care a s-a simţit ca peştele în apă pe vremea lui Lucinschi preşedinte al Moldovei.

Biografia altui distins anti-comunist al acestui scrutin parlamentar – Vladimir Filat – nu este aşa de curată (sub aspect penal) ca cea a lui Dorin Chirtoacă.

Vladimir FilatLiderul Partidului Liberal-Democrat, unul dintre cei mai anti-comunişti şi mai pro-occidentali (promovează intens ideea aderării la NATO) oameni politici, a ajuns în vîrful piramidei birocratice pe timpul conducerii ţării de către Petru Lucinschi. Între anii 1998-1999 viitorul lider al PLD(M) ocupa, mai întîi, funcţia de director al Departamentului Privatizare şi Administrare a Proprietăţii de Stat în guvernul Ciubuc II (vă mai amintiţi de faimoasa Alianţă pentru Reforme Democratice cu algoritmul ei din legislatura 1998-2001 în timpul preşedinţiei lui Lucinschi ?), iar în guvernul Sturza (03.1999–11.1999) funcţia de ministru de stat.

Ocuparea acestor posturi scoate la iveală toate calităţile extraordinare ale lui Filat. Într-o perioadă nu prea lungă viitorul luptător liberal, anti-comunist şi anti-corupţie, se remarcă prin vînzarea a şase avioane TU-154 la preţul de şase troleibuze „second hand”, trecerea în folosinţă personală a imensei clădiri a Institutului de proiectări de pe Ştefan cel Mare (pînă odinioară i se spunea în popor „clădirea Sumsung de vizavi de Moldtelecom”), vînzarea Fabricii de Ciment de la Rezina la un preţ de 200 de mii dolari (în locul a cîtorva multe zeci de milioane), preluarea prin fraude penale a magazinului „Ocean” şi a fabricii „Neptun-Nord” redenumită în „Free Fisheries”. Filat nu s-a sinchisit să se îndeletnicească şi cu contrabanda de ţigări în România (vă amintiţi de răsunătoarele dosare „Ţigareta-1” şi „Ţigareta-2” discutate în special în presa din România ?).

De la bun început apariţia proiectului PLD(M) pe scena politică din Republica Moldova a trezit suspiciuni. S-a vorbit despre ieşirea acestuia din laboratoarele Preşedinţiei (avîndu-l ca arhitect pe inconfundabilul consilier – eminenţa cenuşie a guvernării), dar şi despre legăturile acestuia cu serviciile secrete ale Rusiei prin Valeriu Pasat (au conlucrat în timpul ministeriadei lui Filat cînd Pasat era şeful serviciilor secrete ale RM şi care are şi obligaţia de a urmări afacerile personale ale membrilor guvernului), datorită legăturilor lui Filat din România, nu a fost exclusă nici varianta unor adieri de peste Prut.

Totul s-a limpezit mai mult sau mai puţin acum două săptămîni odată cu aderarea lui Iurie Leancă, vice-preşedintele aceluiaşi ASCOM, la formaţiunea condusă de Filat. Fostul vice-ministru de externe în perioada preşedinţiei lui Lucinschi (Ministerul de Externe face parte din împuternicirile exclusive ale Preşedintelui ţării) a declarat că pe „durata electorală îşi suspendă activitatea în ASCOM”.

Lucinschi este prezent în PLD(M) şi prin Valeriu Pasat, fostul ministru al apărării şi director al SIS. aflat acum laValeriu Pasat Moscova în echipa ultra-liberală şi pro-americană a lui Ciubais – arhitectul privatizării Rusiei. Acesta nu se regăseşte pe listele PLD-ului însă este strîns legat cu Filat prin trecutul comun în guvernele lui Lucinschi. Vice-preşedintele liberal-democraţilor Alexandru Tănase este avocatul personal al fostului ministru al apărării şi fostului director al Serviciului de Informare şi Securitate.

Ca şi Filat, Pasat a făcut o carieră fulminantă în perioada anilor 90. În doar cinci ani ajunge din intendent (1992) al Ambasadei Moldovei în Federaţia Rusă în funcţia de Ministru al Apărării al ţării (1997). Lucinschi este cel care a făcut din Pasat ambasador în Federaţia Rusă, apoi ministru, şi la urmă director al SIS-ului.

Pasat a fost condamnat de către statul moldovenesc în afacerea avioanelor MIG, însă ulterior a fost eliberat de către autorităţile de la Chişinău în schimbul unor concesii din partea rusă în problema transnistreană şi …

Despre Pasat se mai cunoaşte că în perioada în care s-a aflat la conducerea Serviciului de Informaţie şi Securitate a oferit serviciilor speciale smirnoviste lista agenţilor secreţi ai Moldovei (moldoveni din stînga Nistrului) care activau în regiunea ocupată de regimul separatist. Ulterior, aceştia au fost ucişi sau au dispărut fără urmă. Procuratura cerceta cazul.

Astfel, în campania electorală 2009 avem două partide în a căror conducere sînt doi veniţi din ASCOM, companie condusă de Anatolie Stati, omul de afaceri al lui Petru Lucinschi … plus Valeriu Pasat, protejatul aceluiaşi.

Pe cine se mai mizează

Estimativ, Petru Lucinschi controlează Partidul Liberal sută la sută. În PLD(M) ponderea este mai mică - aproximativ 65-70%. (cealaltă cotă-parte este tema unui alt studiu).

Cu toate acestea implicarea lui Lucinschi se extinde cu mult dincolo de aceste două partide.

Dumitru DiacovPartidul Democrat condus de Dumitru Diacov îl are în rîndurile sale (locul 5 în lista electorală) pe Chiril Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova. Diacov a ajuns în vîrfurile politicii moldoveneşti fiind promovat de către Petru Lucinschi, devenind vice-preşedinte al Parlamentului, iar apoi, după alegerile prezidenţiale din 1996, în funcţia de preşedinte al legislativului. Pînă acum mulţi mai ţin minte afişul în care Lucinschi ţine în braţe un copil cu faţa lui Diacov.

Se cunoaşte că devotamentul lui Diacov este o chestie relativă, de conjunctură. Preşedintele PD-ului a demonstrat că acţionează doar în conformitate cu propriile interese şi cu presiunile din afară. De exemplu, Diacov a fost unul dintre iniţiatorii schimbării Constituţiei din 5 iulie 2000 prin care Moldova a devenit republică parlamentară. La acea vreme Preşedinte al RM era Lucinschi.

Probabil, prin propunerea de a-l înscrie pe Chiril Lucinschi pe listele PD s-a urmărit motivarea lui Diacov de a se înclina spre tabăra opoziţiei şi nu spre cea a puterii. Lucinschi cel tînăr este un fel de „secretar al doilea”[2] care îl convinge pe Diacov că este în jocul opoziţiei şi că îşi va obţine partea lui de putere. Totodată, plasarea lui Lucinschi-junior în echipa lui Diacov reprezintă şi o manevră de inducere în eroare a guvernării menită să-i facă să creadă că tocmai PD-ul este miza lui Lucinschi, deşi miza cea reală este cu totul alta.

Mult mai mare influenţă are Petru Lucinschi asupra Partidului Social-Democrat condus de către tandemul Braghiş-Dumitru BraghisMuşuc. În perioada 1999-2001 Dumitru Braghiş este prim-ministrul Republicii Moldova şi de el mai că nu este lipită eticheta de urmaş politic al lui Lucinschi. În toată perioada de aflare a comuniştilor la putere, Braghiş şi partidul în fruntea căruia s-a aflat, a fost singura formaţiune politică recunoscută aproape oficial ca partidul lui Lucinschi.

Alianţa Moldova Noastră este o formaţiune politică expirată, însă capabilă să servească revenirii lui P. C. Lucinschi la conducerea Republicii Moldova. Cea mai confortabilă perioadă din aflarea lui Urechean în postul de primar al municipiului Chişinău a fost cea în care Petru Lucinschi era Preşedinte al ţării. Putem vorbi despre o armonie şi perfectă înţelegere între conducerea municipiului şi conducerea ţării. În schimbul loialităţii politice faţă de preşedinte, Urechean obţinea împuterniciri „feudale” în raza municipiului Chişinău, ceea ce s-a resimţit din plin şi în huzureala lumii interlope inclusiv pe pieţile comerciale şi bişniţele din Chişinău.

Serafim UrecheanGrija cea mare a viitorului lider al BMD-AMN era procesul furtunos de înstrăinare a proprietăţilor municipale, protecţia „propriilor” afaceri şi colectarea contribuţiilor/donaţiilor „benevole” de la oamenii de afaceri care nu intrau în cercul celor apropiaţi.

În 1999 Lucinschi îi propune funcţia de prim ministru, însă candidatura primarului este respinsă de către deputaţi.

Pe listele lui Urechean se regăseşte un alt personaj arhicunoscut în lumea afacerilor anilor 90 - Alexandr Oleinic, un alt director al Departamentului Privatizare din perioada preşedinţiei lui Lucinschi.

Uniunea Centristă – un alt partid de buzunar a lui Petru Lucinschi. Preşedintele „neschimbat” al Partidului este Mihai Petrache care în perioada 1997-1999 a ocupat funcţia de consilier principal al preşedintelui Lucinschi. În 2001 Petrache ajunge deputat în parlament pe listele Alianţei Braghiş, iar în 2002 fondează Uniunea Centristă din Moldova.

Este interesant de remarcat că imediat după alegerile locale din 2007 a avut loc un proces intens de fuzionare a celorMihai Petrache trei partide cocolite de către Lucinschi: PSD-ul lui Braghiş, PD-ul lui Diacov şi UC-ul lui Petrache. Însă în luna noiembrie proiectul de unificare a fost abandonat. S-au găsit argumente în favoarea păstrării „independenţei” electorale a fiecărei formaţiuni în parte.

Printre altele, cu ocazia evenimentului Mihai Petrache declara că Petru Lucinschi ar putea să fie preşedintele de onoare al acestei formaţiuni. Cînd tratativele de fuzionare au căzut, Petrache a meţionat că Lucinschi vrea să intre în politica moldovenească prin uşa din spate.

Pe listele electorale ale UC se regăseşte un alt apropiat al lui Lucinschi, binecunoscutul general Alexei. Este puţin probabil că principalul luptător împotriva corupţiei de pe timpul lui Lucinschi să ajungă în parlament de pe locul 31 al listelor UC. În schimb ceva voturi va aduna. La fel nelipsit din primele locuri ale listei este şi avocatul lui Pasat Gheorghe Amihălăchioe care, „prin cumul”, a fost şi consilierul lui Lucinschi.

Ce avem ca rezultat ?

Politicianul de carieră Petru Chirilovici Lucinschi (poreclit de opozanţii săi Şmecherilovici) îşi are astăzi oamenii săi siguri plasaţi în conducerea partidului liberal (100% aflat sub controlul său), în cea a partidului liberal-democrat (controlat la circa 70%), în cea a partidului social-democrat (controlat 100%), în cea a partidului democrat (controlat circa 60%), în cea a partidului „Uniunea Centristă” (controlat la circa 70%), cea a partidului Alianţa „Moldova Noastră” (controlat la circa 40%).

Astfel din 6 partide de opoziţie: 3 care vor trece pragul electoral (PL, PLD, AMN) şi 3 care au şanse mai puţine sau mai mari să depăşească pragul electoral (PD, PSD, UCM), 5 sînt controlate de către fostul preşedinte Petru Lucinschi în proporţie de peste 50%.

Din cele 5 formaţiuni 2 – PL şi PSD – sînt controlate în totalitate de către Lucinschi. Atragem atenţia că PL este un partid de dreaptă orientat spre integrarea euro-atlantică, iar PSD este un partid de stînga care pledează, inclusiv pentru un parteneriat strategic cu Rusia. Nu este vorba nicidecum de vre-o dedublare politică, ci doar de banalele proceduri de „colectare” a voturilor alegătorilor din cît mai multe segmente electorale: oricum voturile lor nu vor fi folosite decît pentru reinstaurarea regimului para-mafiot de pînă la 2001.

2 din cele 5 formaţiuni – PL şi PLD – sînt formaţiunile de opoziţie care au cea mai mare popularitate printre votanţi.

3 din cele 5 formaţiuni – PD, PSD şi UC – îşi fac jocul electoral inclusiv pe cîmpul electoral al comuniştilor.

Cine este Petru Lucinschi?

Doar cîteva repere:

În perioada sovietică Petru Lucinschi ajunge pînă la cele mai înalte funcţii ale PCUS. Între anii 1978-1986 lucrează în calitate de şef-adjunct de secţie la CC al PCUS. Din 1986 pînă în 1989 este al doilea secretar al CC al PC al Tadjichistanului.

Petru LucinschiLa 17 noiembrie1989 este ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, calitate în care a activat pînă în 1990. În 1990-1991 lucrează în calitate de secretar al Comitetului Central, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, adică în organul suprem de conducere la URSS.

Pe lîngă realizările şi înălţimile lui Lucinschi în organele de vîrf ale PCUS, comunistul Voronin este un nimeni. Din acest punct de vedere, aceşti doi nici nu pot fi comparaţi, pentru că pot fi comparate numai cele asemănătoare.

Din 1992 pînă în 1993 este ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă.

Revine în Moldova în anul 1993 cînd este ales în calitate de Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova (în urma demisionării în bloc a conducerii de atunci a Parlamentului - Constantin Moşanu, Ion Hadârcă (!) şi Valeriu Matei (!) - în favoarea lui Lucinschi). Îşi continuă mandatul şi după alegerile parlamentare din 1994 cînd formaţiunea politică a nomenklaturiştilor Partidul Democrat-Agrar obţine majoritatea de mandate parlamentare.

Este ales preşedinte al Republicii Moldova la alegerile din 1996, aflîndu-se în această funcţie din 1997 pînă în 2001.

În perioada ocupării de către Lucinschi funcţiei de preşedinte al Parlamentului este adoptată constituţia Republicii Moldova, cu celebra sintagmă „limbă moldovenească”.

Lucinschi a fost implicat direct şi activ în acordarea de autonomie politico-teritorială grupului etnic al găgăuzilor de pe teritoriul Moldovei. El a împins proiectul legii în Parlamentul de la Chişinău la „rugămintea” unuia dintre tovarăşii săi de idei, anume „fratele” Demirel, Preşedintele de atunci al Turciei. „Rugămintea” fratelui a fost onorată în cel mai dezinteresat mod.

În anul 1996 sub înaltul său patronat a fost înfiinţată cu mare tam-tam mediatic loja masonică de obedienţă italo-britanică din care fac parte şi acum asemenea eroi ai neamului românesc din Basarabia ca Dumitru Diacov, Serafim Urechean, Ion Hadârcă, Dumitru Braghiş, Valeriu Matei şi mulţi-mulţi alţi fruntaşi ai mişcării „de eliberare naţională” şi ai mişcării de integrare europeană.

alaturi de SmirnovÎn 1997 Lucinschi încheie un memorandum cu regimul Smirnov de la Tiraspol prin care acestuia i se dă dreptul de a face toate operaţiunile vamale în numele Moldovei, dar cu venitul strict în buzunarul smirnoviştilor şi nu numai. La fel prin acel memorandum băncile din „rmn” căpătau dreptul de a avea conturi de corespondenţă în băncile europene ca Raiffeisen Zentrallbank, ING-bank etc. Acele bănci care sînt bănuitor de apropiate magnatului „român” fratele Dinu Patriciu al cărui vice general este … Ion Sturza - prieten la cataramă cu Vladimir Filat, mentor al acestuia în cele tainice ale masoneriei şi, surpiză !… prim-ministru al Modovei în perioada preşedinţiei lui Lucinschi cînd tocmai ministru de stat (şeful cancelariei) era V. Filat, iar la SIS – V. Pasat (ce mică e lumea !).

Potrivit evaluărilor mai multor echipe independente de experţi, volumul anual de tranzacţii ascunse făcute de regimul smirnovist în baza împuterncirilor acordate de Lucinschi depăşesc 8 (opt!) miliarde de dolari pe an. Oare toţi aceşti bani rămîn în buzunarul lui Smirnov ? Să nu se răsplătească cu vreo cîteva milionaşe Smirnov cu cel/cei care i-a asigurat această posibilitate „legală” de a spăla miliardele de dolari prin „republicuţa” sa nistreană ? Dar oare Smirnov este cel care hotărăşte cu cine şi cu cît să se răsplătească ? Aceasta este, însă, o altă poveste…

În 1999-2000, în perioada cînd premier era D. Braghiş şi preşedinte de ţară Lucinschi Moldova cedează pe 49 de ani[3] în gestiunea Ucrainei o fîşie de pămînt lată de circa 1-1,5 km şi lungă de circa 5 km prin care Moldova îşi avea frontiera de stat chiar pe limanul Nistrului, fiind astfel o ţară pontică (din bazinul Mării Negre). După aceasta, „fraţii” ucraineni au ridicat de cîteva ori problema excluderii Moldovei din diferite organizaţii ale ţărilor din bazinul Mării Negre aducînd drept argument faptul că Moldova nu are frontieră pe malul Mării Negre … Ca să nu pomenim aici întreaga Basarabie de Sud (cu întregul ţărm marin dintre gurile Dunării şi limanul Nistrului) încorporată nelegal şi nelegitim în statul ucrainean …

Între anii 1993-2000 Republica Moldova se confruntă cu un adevărat dezastru economic şi social. Atunci începe fenomenul de pribegie economică cînd moldovenii realmente îşi iau lumea în cap. Economia este practic devastată. Majoritatea covîrşitoare a populaţiei este adusă sub pragul subzistenţei.

Se desfăşoară procesul de privatizare. Unităţi de producţie au fost jefuite sau distruse…….

În loc de încheiere

1. Care este sensul lozincii Jos comuniştii, în condiţiile în care se urmăreşte înlocuirea unui comunist ca Voronin cu un comunist mult mai răsfăţat în ale ideologiei şi mai aprig în ale „reformelor economice” (eufemism deja firesc pentru tîlhărie-escrocherie) cum este Lucinschi?
2. În ce constă schimbarea în condiţiile în care opoziţia de astăzi nu este decît cea care a „guvernat” (jefuit) ţara în perioada 1994-2001?
3. Care sînt scopurile reale ale celor care vor să conducă ţara după alegerile din 2009?

Tragedia cea mare

Societatea moldovenească, acel popor care a investit cele mai mari speranţe în Statul Moldovenesc, adică statul băştinaşilor, nu a izbutit să genereze din momentul trezirii sale naţionale şi, mai puţin, spirituale, nici o forţă politică capabilă să preia puterea în această ţară spre binele în primul rînd al băştinaşilor, şi în al dilea rînd, al celorlalţi care sincer caută să se integreze în istoria (destinele) şi cultura acestui popor multpătimit. Şi este firesc: dictatura electorală a sacilor cu bani nu permite în principiu să se ridice nimeni cu vre-un mesaj real către popor ca poporul să-l audă şi să-l urmeze.

[1] În această perioadă de “dezmăţ naţionalist” poetul patriot Ion Hadârcă a compus asemenea poezii de reală valoare educativă a tinerei generaţii de români basarabeni ca „Baciul mieilor chirilici” dedicată alfabetului rusesc adaptat pentru „limba moldovenească” şi „Odă carnetului comsomolist nr. 00000002” dedicată unui şef anonim pe linie de partid.

[2] În Uniunea Sovietică una dintre formele principale de asigurare a contrulului Moscovei asupra elitelor locale din republici era funcţia de secretar al doilea al CC-ului local care era numit exclusiv de Moscova dintre persoane cu totul străine de republica dată. Astfel, Petru Lucinschi a fost secretarul al doilea al CC-ului din Tadjichistan.

[3] Poate că pe 99 de ani sau mai mult: nu se cunosc pînă astăzi condiţiile oficiale de cedare a teritoriului naţinal unei ţări duşmănoase întregului neam românesc.