“Cine suntem noi?” şi politicienii noştri

Trebuie să ne punem această întrebare, argumenta Dan Dungaciu în cartea sa, pentru că trebuie să ne cunoaştem şi să ne asumăm identitatea. Ţâgancov, vorbind despre interesul naţional, sublinia că el poate fi înţeles mai cu seamă din situaţia statului şi din identitatea sa.

Motivată să citesc cartea, am deschis la o pagină pentru a-mi da seama cum scrie Dungaciu. Am fost întotdeauna curioasă cum ne privesc alţii, din afară, iar “Dungaciu este cel mai în drept să răspundă la întrebarea din titlul cărţii, pentru că este din afară, dar, în acelaşi timp, vine des la Chişinău şi cunoaşte situaţia din interior.” (Emilian Galaicu-Păun, la lansarea cărţii în Chişinău, Librăria din Centru, 17.02.2009). În plus, are un limbaj plastic -pe lângă termeni de specialitate, foloseşte expresii precum “spirală de tăcere” sau “bastarzii politici” - intrigant şi accesibil pentru cei interesaţi de politologie, dar şi pentru mulţi alţii.

Unul dintre aspectele discutate în carte este războiul “limbii”. Dungaciu atrage atenţia că este numit anume războiul “limbii” şi nu al “limbilor”, admiţând că este vorba despre o singură limbă. În războiul respectiv, auorul cărţii se referă nu doar la insistenţa Moldovei de a introduce limba moldovenească, de a traduce aquis-ul comunitar în limba moldovenească, ci şi insistenţa politienilor moldoveni de a încheia un tratat cu România, bazat pe pacea din 1947. De ce nu pe declararea independenţei Republicei Moldova din 1991, cum revendicau înainte, se întreabă Dan Dungaciu, de ce să pornim de la data oficializării înghiţirii Moldoveni de către URSS. Autorul interpretează acest episod al războiului “limbii” ca un pas strategic subtil şi bine gândit al clasei politice moldoveneşti, “o bombă mult mai periculoasă”. Personal, am fost de părerea că politologul Dungaciu supraapreciază gândirea strategică a politienilor din Republica Moldova. Nu au simţit niciodată strategie şi planificare eficientă în activitatea elitei noastre politice, pentru că doar activitatea le poate trăda inteligenţa sau interesul.

În concepţia mea, recunosc, reducţionistă, acţiunile politicienii noştri sunt orientateîn trei direcţii - fie spre soluţionarea unor probleme urgente, de neamânat, fie spre (re)afirmarea puterii,fie spre victorie în cursa electorală. După ce Dungaciu a concluzionat că politicenii din Moldova au o strategie (direct legată de românofobie) şi că acţiunile lor subtile sunt nebănuit de periculoase am încercat să reevaluez clasa noastră politică. Experiment eşuat, pentru că mai degrabă m-am convins că românofobia este susţinută cu orice ocazie nou-apărută, iar asta nu probează decât consecvenţa politicienilor noştri, nu şi subtilitate.

Consecvenţa este, în fond, apreciabilă, dar principiul de la care porneşte este vădit negândit. În capitolul Victoria diplomaţiei de la Chişinău împotriva Republicii Moldova, Dungaciu subliniază că aşa-numitul clan de la Chişinău pare să nu înţeleagă că îndepărtându-se de România (membră UE), diminuează mult şansele sale de integrare europeană. De ce Europa nu ne sancţionează? Pentru că acţionează după principiul “Dacă voi vă prefaceţi că tindeţi spre integrare, atunci noi ne prefacem că apreciem evoluţia voastră“.

În “Cine suntem noi?”, autorul concluziona că în Republica Moldova toate sunt legate de politică, sau geopolitică. Comentând această afirmaţie, Oleg Serebrean reitera teza sa, potrivit căreia în Moldova nu există politică, există doar geopolitică (partidele politice sunt polarizate fie spre Vest, fie spre Est). Chiar dacă această orientare pe axa Est-Vest nu poate fi neglijată, voi susţine că în Republica Moldova există politică. Or, ai noştri percept politica ca luptă pentru putere; mai mult, lupta împotriva concurenţilor politici. Mă şi mir că Iurie Roşca reuşise să cucerească simpatia atâtor moldoveni doar cu sloganul “Jos Comuniştii” - fără strategie politică, fără promisiuni, doar articulând o antipatie faţă de un partid politic. Nu am nici cea mai vagă simpatie pentru PCRM, dar consider firesc să demolezi un proiect politic doar având unul mai bun.

• absolubil.wordpress.com