Românii din Transnistria plătesc, pentru ca sunt români, cu pretul vietii !

http://www.gid-romania.com/Articolb.asp?ID=1967

Omul despre care as vrea să vă povestesc este un om deosebit. Absolvind facultatea de litere, in Tiraspol, prin anii 45, Gabriel simtise deja mândria de a fi român, si dragostea de tară. A rămas aici, să muncească in domeniul pedagogiei, ca tânar specialist; s-a căsătorit cu o tânără, care i-a născut doi baieti ca doi brazi; era o familie fericită, părea ca nimeni nu mai este atât de fericit ca ei.

Gabriel a lucrat multi ani ca profesor de geografie, apoi de limba engleză, intr-una din scolile rusesti din oras, fiindca pe atunci nici nu se auzea de scoli românesti aici, in zona transnistreană. Dar nu-si putea ascunde patriotismul si mândria de a fi român, intr-o zona atât de ostilă fata de români si limba română. Directorul scolii in care lucra, l-a atentionat ca ar fi mai bine sa plece el singur din scoală, pentru a nu fi nevoit sa-l dea afară.Gabriel a părăsit scoala si s-a angajat corespondent la unele ziare locale, dar nu pentru mult timp, fiindca iar incepu să lucreze asa cum il tragea sufletul. Aducea in casele oamenilor adevarul, lucru de neadmis aici, in zonă. După ce a fost concediat si de la ziar, s-a angajat corespondent la un post de radio, mereu in slujba adevarului, a românilor, mereu mânat de patriotism. Amenintat de nenumarate ori să inceteze, Gabriel era zilnic urmarit de separatisti, uneori si bătut.

Intr-o bună zi, venind de la serviciu, si-a găsit apartamentul golit, si usa de la intrare arsă. Nu s-a pierdut cu firea, a reparat apartamentul, si-a cumparat, cu incetul, cele necesare, si si-a continuat mai departe activitatea, care-i placea tot mai mult, pe zi ce trecea. Feciorii cresteau si isi bucurau părintii cu succesele lor la invătătură.

De nenumarate ori, Gabriel a primit diverse propuneri de a trece sa lucreze de partea separatistilor, dar, simtindu-se cu adevarat român, a refuzat totdeauna.

Prin ani 90, când toată tara a trecut la limba de stat română, Gabriel transmitea zilnic, de aici, din Tiraspol, informatiile din zonă: că 85% dintre rusi depuseseră cereri binevol ca ai lor copii, care studiau in scolile rusesti, sa invete “limba moldovenească” in grafia latină. Multi rusi din Transnistria si-au dat seama ca aici, copiii lor nu au nici un viitor, ca ar fi o sansa pentru ei sa invete limba română in grafie latină; multi doresc să-si trimită copiii să studieze in Kisinău sau in România si iau ore adăugitoare la română pentru copiii lor. Si Gabriel era totdeauna primul unde era adevarul, dar adevarul nu era pe placul fortelor comuniste, conservatoare si separatiste, mânate de o ură fără margini fată de “fascistii români”.

Văzind ca nu-l pot atrage de partea lor, si nici intimida, separatistii au inceput să se razbune pe copii, asa cum au procedat cu multi alti români patrioti din zona Nistreană. Pe cel mai mic l-au bătut salbatic, lăsându-l mai mult mort decat viu. Pe cel mare … baiatul cel mare, un tanar de 28 de ani, a plecat in deplasare in Rusia si nu s-a mai intors. Colegul lui povesteste că, pe drum, au oprit masina si Marin trecuse drumul să cumpere ceva de mâncare de la un magazin: “La un moment dat, un camion a oprit alături, si n-am mai putut să văd nimic. In câteva secunde, camionul dispăru si cind mi-am aruncat privirea, Marin zăcea mort, impuscat, la pământ. Cine si cum l-a omorit, nu am vazut.” .. si nimeni nu a mai descoperit de atunci.

După imormântarea lui Marin, tatăl cel energic si vesel de fire a devenit o umbră. Părea ca totul a murit in el si in jurul lui; nu mai auzea nici cei spunea sotia, nu-si mai vedea nici al doilea băiat. Cel mic suferea si el, neântelegând de ce toate acestea, că tatal lui nu face nimic rău, el doar spune adevărul.

A trecut ceva timp de atunci, Gabriel si-a reinceput activitatea de ziarist, fiindcă nu s-a născut incă cel care să-l pună la pamânt, dar durerea din sufletul lui nu va disparea niciodată. In memoria fiului pierdut, el e gata să facă orice, numai să nu-si trădeze neamul. Oameni lasi pe pamintul acesta sunt multi, dar dragostea de tară si de neam e numai una.

Margareta Grosu, Tiraspol, 11 martie 2006