Câţi miniştri români de externe de la Bucureşti a întâmpinat Stratan până acum? Şi ce ce Folos? (1)

Pentru fiecare ministru român de externe, odată ajuns în fotoliul de la MAE, R. Moldova constituie o prioritate. Deduc acest lucru nu din simple impresii, ci chiar din comportamentul oficialilor de peste Prut. O dovadă poate fi și faptul că, ajunși în fruntea diplomației române, primul lucru asupra căruia îşi îndreaptă privirile noii miniştrii este R. Moldova. Unii spun că este o tradiţie, o inerţie sau orice altceva. Nu cred că e tocmai aşa. Mai degrabă presupun că este vorba de un interes firesc al politicii de la Bucureşti faţă de noi, cei de dincoace de Prut.

Nu voi comenta aici neinteresul şi ostilitatea accentuată a oficialităţilor moldovene din ultimii ani, ci alt aspect: nu ştiu cum se face, dar, actualul ministru de externe al R.M., Andrei Stratan dă ochii deja cu al cincilea ministru român de externe. Longevitatea oficialului moldovean în fotoliul ministerial poate fi interpretată în mai multe feluri, dar nici la asta nu mă voi referi aici, ci la felul în care acesta a gestionat traiectoria relațiilor bilaterale moldo-române până acum.

Menționez că Andrei Stratan deține pentru al cincilea an consecutiv funcţia de Ministru al Afacerilor Externe şi integrării europene al Republicii Moldova încă din 4 februarie 2004 (sau viceprim-ministru al afacerilor externe şi integrării europene din 19 aprilie 2005), cumulând (din 21 decembrie 2004) şi sarcina de Viceprim-ministru.

După aceste precizări, să facem o trecere în revistă şi a miniştrilor care s-au perindat, în paralel, în tot acest interval, la şefia MAE de la Bucureşti.

În perioada decembrie 2004 - februarie 2007, din partea României, Andrei Stratan l-a avut ca omolog pe Mihai Razvan Ungureanu. Din 5 aprilie 2007 până pe 15 aprilie 2008 Andrei Stratan a dat mâna cu Adrian Cioroianu, care a îndeplinit funcţia de ministru al afacerilor externe în cabinetul Tăriceanu. Cioroianu a fost precedat de Călin Popescu Tăriceanu (interimar). Succesorul său a fost Lazăr Comănescu, aflat în funcţie în perioada 15 aprilie 2008 – 22 decembrie 2008. El a fost succedat, din decembrie 2008, de actualul ministru român de externe Cristian Diaconescu, cel care, în urma alegerilor legislative, a obţinut un mandat de senator de Bucureşti din partea PSD.

„Nu putem lăsa Moldova la bunul plac al vremurilor”

Astfel de afirmații făcea Mihai Razvan Ungureanu în 2005. Și avea motiv. De-a lungul mandatului său, fostul ministru de externe a avut mai multe întâlniri, formale sau informale, cu omologul său Andrei Stratan. În septembrie 2005, de exemplu, cei doi miniștri au discutat, informal, la Iași, asupra soluționării crizei transnistreane. Întâlnirea “făcea parte din logica acţiunilor la acest nivel”, iar în urma ei Mihai Razvan Ungureanu declara optimist că „formatul restrîns de negocieri pe această chestiune obligă România să acţioneze cu tact, de o manieră care să urmărească atât interesul naţional, cât şi al structurilor internaţionale la care aspiră sau din care face parte, în speţă Uniunea Europeană şi NATO”.

Așadar, după ce, în ultimii ani, părea că acest subiect a fost abandonat în discuțiile dintre părți, iată că în 2005 problema se afla din nou pe agenda comună a obiectivelor prioritare de politică externă. Numai că aceste interese comune nu au durat prea mult.

Deși, România și-a asumat un rol esențial prin punerea pe tapet a problemei transnistrene în fața instațelor europene, totuși, gestul ei nu a fost apreciat de către autoritățile moldovene, ci dimpotrivă. Mai mult, la Summitul Rusia-UE de la Lisabona, ex-președintele rus Vladimir Putin, făcând referiri la adresa statului român, a sugerat, indirect, ca este un stat de factură “imperialistă”, ormulă preluată şi de către preşedintele Voronin, care este celebrul prin afirmaţia că „România este ultimul imperiu al Europei”.

După aceasta, Chișinăul a luat apă în gură. Iar odată cu declaraţia lui Vladimir Voronin în fața ambasadorilor acreditați în R.M. precum că “vom depune eforturi maxime ca în următorul Parlament al R.Moldova să fie și reprezentanții și compatrioții noștri din Transnistria, ca locuitorii regiunii să poată să se încadreze efectiv în munca de edificare a unei Moldove europene, moderne” semnalul a fost clar şi nu a mai rămas loc de discuții. Mai mult, Vladimir Voronin a început din ce în ce mai des să viziteze Kremilinul, ce-i drept, fără prea mult folos.

Situația din Transnistria mai este și astăzi una ambiguă.

Această frază, din apostolul Ioan, a răsunat în februrie 2006, în timpul vizitei la Chișinău a ministrului Răzvan Mihai Ungureanu, la o întâlnire avută cu studenții de la Universitatea de Stat, cărora le-a ținut o prelegere cu titlul „România şi Republica Moldova, un parteneriat pentru Europa”. Ideea era bună, doar că autorităţile de la Chişinău au făcut, până în prezent, tot posibilul ca să menţină discursul european nici rece, nici cald, dar, cu certitudine, unul care să scoată România din ecuaţie.

Tot atunci Mihai Răzvan Ungureanu declara: „Să nu vă fie frică de adevăr. Să spuneţi: aceasta e limba mea, aceasta e istoria mea. Cui îi este frică de adevăr, îi e frică de propria identitate. Şi cînd este aşa, vremurile te distrug. Sper să nu se mai întîmple ca în Moldova să apară noi martiraje. Fiţi siguri că vom fi atenţi, că statul român va veghea atît cît îi va sta în puteri”.

Replica indirectă a fost simplă: în perioada cu pricina au apărut și manualelor de istorie integrată…

„Râul Prut nu se transformă în Oceanul Atlantic”

În ciuda semnalelor nu tocmai prietenoase de la Chișinău, ministrul român de externe Răzvan Mihai Ungureanu preciza, totuși, că, pentru România, Republica Moldova a devenit o temă predilectă de politică externă şi, în egală măsură, “de politică internă, pentru prima dată fiind structurată o politică faţă de acest stat”.

În perspectiva lui 31 decembrie 2006, a urmat discutarea chestiunii legate de aplicarea unui regim de vize flexibil pentru cetăţenii Republicii Moldova în România. “Nu putem lăsa Moldova la bunul plac al vremurilor”, mai adăuga Mihai Răzvan Ungureanu. Astfel că, într-o conferinţă de presă de atunci, oficialul român a mai precizat că “România va fi vecinul din Uniunea Europeană pentru Republica Moldova”, apreciind ca fiind “esenţial ca Republica Moldova să investească încredere politică în România”. Chiar dacă era de la sine înțeles că aceasta era şansa reală pentru soluția de supravieţuire politică şi economică a R.M, totuși, Chișinăul nu a împărtășit aceeși idee de viitor.

“Şansa Republicii Moldova se numeşte România”, a continuat Mihai Răzvan Ungureanu. De dincoace însă, Andrei Stratan calcula pragmatic. Chiar dacă România şi Moldova au convenit asupra Acordului micului trafic de frontieră și stabiliseră că între cele două ţări va funcţiona acest regim (regim aprobat și de Uniunea Europeană, pentru circulaţia persoanelor din ţările de la frontiera externă a UE), nu după multă vreme Chișinăul a dat înapoi.

Odată cu intrarea României în UE, actualii guvernanţi au mers pe cât mai multe căi posibile împotriva Bucureştiului. Exemplu elocvent sunt şi jalbele de la Bruxelles, uneori transmise chiar de preşedintele V. Voronin, sau alierea întru ideea europeană cu oricare alţi parteneri, dar numai nu cu România. Astfel, în timpul mandatului lui Răzvan Mihai Ungureanu, la care mă refer, în februarie 2007, autorităţile de la Chisinau au solicitat sprijinul politic din partea Bulgariei în vederea apropierii faţă de Uniunea Europeană pentru elaborarea documentelor de cooperare dintre Republica Moldova si UE. Deşi, Ungureanu declara, diplomatic, că “şi-a incurajat partenerul (vicepremierul moldovean, Andrei Stratan- n.n.) să se bazeze şi pe alte state europene, deoarece sprijinul României nu este indeajuns”. Dar „partenerul”, se pare, a interpretat cum i-a convenit mai bine sfatul primit.

Totuşi, Chişinăul şi-a însuşit ideea Bucureştiului leagtă de „pachetul Balcanilor de Vest”. În context, Stratan declara că “aprobarea unei perspective clare de aderare la comunitatea europeană, după exemplul Balcanilor de Vest, ar accelera ritmul reformelor din Republica Moldova”. Oficialul moldovean mai afirma atunci că facilitarea regimului de vize, dupa modelul aplicat faţă de Republica Moldova în regiunea Europei de Sud-Est, ar contribui la consolidarea relaţiilor de parteneriat cu UE.

În urma mandatul lui Mihai Răzvan Ungureanu, primul ministru de externe al României europe cu acte în regulă, un lucru este clar: relaţiile dintre România şi R. Moldova au sunat bine doar pe hârtie, dar nu s-au concretizat foarte mult. Eforturile Ministrului Român de Externe au fost privite fără bunăvoinţă de către MAEIE de la Chişinău.

(va urma)