Dilemă

Naţi-o bună că am dres-o. N-am mai dat demult pe blogul meu. Nu că mi-ar fi ruşine. Da blogul ăsta e ca un copilaş micuţ şi presupune anumite responsabilităţi. Am dat de greu şi am uitat de dânsul, l-am abandonat într-un colţ şi nici măcar nu i-am făcut din mână. Aş găsi eu o sumedenie de pretexte ca să mă scuz şi acuz totodată, dar nu face. Şi iaca stau şi mă gândesc, dacă bloguleţul ăsta e părticică din sufleţelul meu, reiese că m-am cam rătăcit şi mi-am băgat piciorul chiar şi în el, nu-i aşa?

Cred că o iau razna, demult n-am mai filozofat. Un lucru e cert însă. Nu sunt împăcată cu mine şi stau şi mă gândesc ce m-ar face mai fericită? Nu-mi mai place ce fac la serviciu. Simt că nu e ceea ce trebuie. Vreau să fac altceva, ceva care să fie util măcar cuiva. Ce schimb eu prin munca pe care o fac eu? Nimic. Lumea cumpără ziarul, îl citeşte şi pe urmă ajunge sireacul în gura sobei.

Stau şi mă gândesc ce meserie aduce folos oamenilor şi într-adevăr îi ajută? Că altfel, de ce mai munceşti? Pentru salariu? Nu cred că e cazul la noi în Moldova. Medicii? Da, s-ar putea, numai că eu nu am studiile necesare. Aş putea profesa, dar cred că după o lună mi-ar scade entuziasmul.

Ţin minte, când eram încă pe băncile şcolii visam să devin voluntar al Crucii Roşii şi să merg în ţările din Africa să ajut oamenii de acolo. Şi mai ştiu că e foarte important să-ţi placă ce faci, altfel nu-ţi iese nimic. Dar mai ales, din asta tre să fie un folos, un zâmbet de mulţumire al cuiva, tre să fie ceva care să-ţi dea un feed-back la ce faci şi o motivare pentru a continua…

P.S.: iertat să-mi fie pesimismul