Prietenia

Erau doi prieteni nedespărţiţi, care au fost înrolaţi în armată. Au trecut şcoala militară şi au fost trimişi pe front în primul război mondial. În timpul unui atac, unul dintre ei a fost grav rănit şi a rămas să zacă pe câmpul de luptă.Acest teritoriu era mitraliat de către adversar, şi orice tentativă de a ajunge la cel rănit era sinucidere curata.

Cu toate acestea, prietenul a decis să ajungă la cel rănit. Sergentul a încercat să-l oprească, ordonându-i să rămână în tranşee, spunându-i: „E târziu. Nu-l mai poţi ajuta şi vei muri şi tu”. În momentul când sergentul s-a întors, eroul nostru a sărit din tranşee şi s-a repezit să-şi salveze prietenul. Peste câteva minute,
s-a întors, clătinându-se. Rănit mortal, el l-a adus pe prietenul său, care murise deja. Sergentul era supărat şi, în acelaşi timp, impresionat de cele întâmplate, exclamând: „Ce prostie! El este decedat, iar tu eşti pe moarte. Nu merita să faci aceasta.”

Şi, cu limbă de moarte, eroul nostru a răspuns: „Nu, domnule sergent, a meritat. Când am ajuns la el, ultimele cuvinte au fost: „Eu am ştiut că vei veni!”

Una din caracteristicile unei prietenii este disponibilitatea prietenului de a fi cu tine, atunci când are toate temeiurile să nu facă acest lucru şi atunci când e necesar de jertfit ceva.

Prietenul te iubeşte permanent şi, ca un frate, va veni în zilele grele.