Cum se educă o personalitate?


Filozoful grec Diogen, văzînd un copil care mînca cu o poftă deranjantă pentru cei din jurul său, s-a apropiat de educatorul lui şi i-a tras o palmă. Hm…oare se mai întîmplă astfel de cazuri  şi-n zilele noastre? mai degraba nu. Căci se întîmplă ca părinţii să primească lovituri de conştiinţă, alături de care cele fizice sunt nule; lovituri izvorîte din durerea creată de noi copiii, care le pricinuim cele mai mari suferinţe şi necazuri.

În istoria omenirii, educaţia copiilor niciodată nu a fost uşoară, fiind însoţită de numeroase conflicte, contradicţii. Deseori aceste neînţelegeri au la origine diferite idei, valori, preferinţe. Procesul de educaţie nu poate să decurgă fără lipsa problemelor, pentru că anume ele menţin flacăra vie într-o confruntare dintre elementele vechi şi cele noi care trebuie infiltrate.

Pentru educarea unei personalităţi, familia are rolul de a implanta în sufletul copilului valorile universale, precum: bunătatea, politeţea, curajul, onestitatea, corectitudinea. O viitoare personalitate trebuie să conştientizeze că sensul vieţii nu poate fi găsit în idoli, distracţii, aventuri, numai, dar în onoarea de a avea o patrie, de a contribui la prosperarea ei, de a avea o casă, familie, prieteni, valori, scopuri, pentru care merită să lupţi, să trăieşti.

Actuala familie nu mai este lăcaşul unde se cultivă esenţele înalte, spiritualitate, valori umane. Părinţii îşi asumă rolul de a furniza întreţinerea materială, nu mai găsesc timp pentru a discuta cu copiii lor; pentru a citi o carte împreună; ei  cred că banii sunt suficienţi, că înglobează tot chiar şi educaţia noastră. De fapt…nu-i judec, ei se zbat pentru noi, pentru binele nostru, al viitorului ţării. Înainte copiii petreceau mai mult timp acasă, într-un cerc unit, acum preferă companii străine, grupuleţe dubioase, din care mă îndoiesc  că ar prelua prea multe.

Cum ar trebui educaţi copiii pentru a nu permite pătrunderea iresponsabilităţii, obrăzniciei, egoismului, leneviei, indiferenţei? De unde ia naştere sentimentul uman într-o făptură? Din leagăn, din familie, din şcoală?… La originea educaţiei sănătoase stau părinţii, anume dragostea lor legată de simţul responsabilităţii pentru copii. Familia e factorul primordial în educarea personalităţii. Ea este temelia viitoarei societăţi…


Sursa
2009-02-15 00:00:02



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:23:21Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine