Minciuna - virusul vieţii noastre!
Minciuna, cea care ne virusează gîndirea şi ne facem să apelăm la ea, atunci cînd vrem să manipulăm situaţia în favoarea noastră. Conform Biroului de Statistică (Census 2000 în SUA), majoritatea oamenilor mint cel puţin o dată sau de două ori pe zi, spunînd neadevăruri la aproximativ 30 de oameni pe săptămână. Oamenii mint la tot pasu, fie că vor să ascundă un adevăr dureros, sau să atace pe cineva, să-şi pună în valoare fiinţa, mint pentru a se autoapăra, a obţine un profit din ceva anume; motive se găsesc mereu pentru a minţi; sau pentru a ne autominţi că sîntem frumoşi, buni, că am procedat corect în anumite situaţii, fără a justifica adevărata faţă a lucrurilor care de fapt sunt. Minciuna se pare că a devenit un reflex condiţionat de circumstanţele in care ne aflăm.
De ce totuşi minţim şi de ce aşa de frecvent?Profesorul de sociologie de la Universitatea de Stat din Louisiana (SUA), Ronald Wells, spune că la baza minciunilor stă cîştigul „Dacă nu e nimic de cîştigat, rar veţi găsi o minciună.” Minciuna este mereu determinată de dorinţe, interese, realizarea anumitor scopuri, planuri…începem să minţim conştient în jurul vîrstei 4-5 ani, cînd ne dăm seama de puterea cuvîntului, folosim minciuna ca o formă de manipulare pentru a obţine ceva. Mai apoi folosim minciuna pentru a scăpa de necazuri, a fugi de realitatea propriu-zisă, a falsifica anumite adevăruri; minciuna devine masca care ne însoţeşte pretutindeni, şi de care într-un final e greu să fugi, odată ce ai căzut victimă în plasa ei, fii sigur te va urmări mereu pentru a te ispiti din nou. Minciuna se înrădăcinează şi formează un model autoprotector, care îl determină pe om să apeleze încontinuu la ea, a minţit o dată, a văzut că i-a reuşit şi nu s-a întîmplat nimic, prin urmare va reveni la ea de cîte ori va avea nevoie de ajutor pentru a soluţiona vreo problemă.
Şi cum oare să ne dăm seama dacă cineva minte sau nu… oamenii, in general sunt slabi detectori de minciuni, de asta probabil au şi fost preocupaţi să găsească un aparat care să descifreze comportamentele suspicioase ale indivizilor în anumite situaţii. În 1895, Caesare Lambroso experimenta hidrosfigmograful, un aparat primitiv ce măsura variaţiile de puls cu ajutorul unui cilindru ; W.M. Marston, în 1917, încerca să depisteze minciuna înregistrînd tensiunea sistolică, iar Vittorio Benussi monitorizînd modificările respiratorii. Ultimele descoperiri în domeniul neurologiei au demonstrat că pe baza analizelor de tip RMN se poate decta minciuna, se vizualizează schimbările ce se petrec în anumite zone ale creierului şi se identifica cînd omul minte. Mai nou, s-a inventat detecorul de minciuni care funcţionează într-o conversaţie telefonică într-o discuţie faţă în faţă, şi în analiza unei conversaţii înregistrate.
Tehnica avansează zilnic, cine ştie poate în curînd oamenilor li se vor implanta anumite plăcuţe în creier, care vor oferi date concrete despre gîndurile oamenilor din jurul nostru, sau dacă interlocutorul minte sau nu într-o discuţie. Minciuna a devenit o necesitate vitală pentru unii, şi totuşi să nu uităm, precum e scris în Biblie: “Nu vă mai minţiţi unii pe alţii; spuneţi adevărul, fiindcă avem părtăşie unii cu alţii şi atunci cînd ne minţim unii pe alţii ne facem rău nouă înşine”..
Sursa
2009-02-13 00:00:52